|marți, noiembrie 13, 2018
  • Follow Us!

Lansarea proiectului “Reabilitare termică internat și cantină la Colegiul Național Mircea cel Bătrân” 

Mircea cel Batran Colegiu

Data: 30 august 2018 Lansarea proiectului “

” Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță lansarea proiectului “Reabilitare termică internat și cantină la Colegiul Național Mircea cel Bătrân”

cod SMIS 118459, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice.
În data de 25 aprilie 2018 a fost semnat Contractul de finantare aferent proiectului, între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Bugetul proiectului este de 3.360.720,22 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 3.020.334,09 lei, iar perioada de implementare a proiectului este, conform contractului de finanțare, până în data de 29.02.2020.
Proiectul are ca obiectiv specific creșterea eficienței energetice a internatului și a cantinei Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. Pentru funcționarea atât a internatului cât și a cantinei în condiții cât mai optime, pentru asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare și a unui climat optim desfășurării activității și pentru îmbunătățirea aspectului urbanistic al localității, sunt necesare a se executa o serie de categorii de lucrări pentru reabilitarea termică ce vor crește performanța energetică a clădirilor, respectiv vor reduce consumurile energetice pentru încălzirea clădirilor menționate.
Principalele categorii de lucrări de intervenție propuse sunt: : izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, izolarea termică a planșeului peste subsol și termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, eficientizarea funcționării instalațiilor de încălzire, reabilitare instalatie apă caldă consum, reabilitare instalație de iluminat. Pentru reducerea consumului de energie electrică s-a prevăzut înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED, cu durata mare de viață și consum redus. refacerea tencuielilor degradate, refacerea șarpantei și asterealei, repararea trotuarelor de protecție din jurul clădirii, lucrări pentru conformarea clădirii la cerințele ISU, respectiv instalație de hidranți interior și exterior, instalație de detecție incendiu și instalație de iluminat de siguranță, etc.
Date de contact: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea Tel: 0250.731.016; Fax: 0250.731.843 E-mail: primaria@primariavl.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei

Leave a Response