Eugen Neata: Amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal

marți, 28 august 2018

Începând cu data de 24 august 2018, amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore).

Reglementarea este prevăzută în Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale.
Mai exact, actul normativ modifică art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, stabilind în noua formă că:
“Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.”

Prin majorarea acestui termen se doreşte creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată, care au numeroase cauze privind contestații împotriva sancțiunilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.
De asemenea, se instituie sistemul electronic, administrat de Ministerul Finanțelor Publice, care va prelua informațiile de la agenții constatatori și le va transmite la cele 3.228 de organe fiscale. Primăriile nu vor mai introduce fiecare proces-verbal în baza de date proprii și vor primi aceste date prin sistemul informatic de la agenții constatatori.

Eugen Neata, deputat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe