|vineri, septembrie 21, 2018
  • Follow Us!

Sparle si sparle, 20.08.2018 

soparla-cu-volanas
  • Avem primele cifre ale DEZASTRULUI lăsat în urmă de fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, în cei peste 20 de ani de „domnie” (1992-2012): pierderi cumulate de circa 400 milioane de euro şi datorii totale de peste 1 miliard de euro, date care confirmă că „Roibu-Împărat” a fost cel mai INCOMPETENT director de societate de stat din România. Respectivele cifre apar în rapoartele administratorilor judiciari de la Oltchim, care mai subliniază că, în ultimii ani de insolvenţă, chiar dacă societatea a realizat profituri consistente, toate au fost direcţionate pentru acoperirea pierderilor din perioada de dinainte de 2012. Orice comentariu în plus din partea „managerului” Roibu pălesc în faţa acestor cifre evidente ale dezastrului de la Oltchim…. Pe marele Don Juan Chimic il doare in palarie acum, se plimba cu prietena tinerica, frumusica, coafeza prin resorturi extravagante, arunca cu bani fara numar in apartament, Porsche etc…plus, plus (ca, deh, prospatura-i prospatura!). Are balta peste si nimeni nu-l intreaba de sanatate…Toate din pensie! Ha, ha, ha!

 

  • În cadrul unui interviu acordat presei naţionale, Narcis Neaga, şeful CNAIR, a declarat: „În ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, capetele 1 şi 5 sunt în procedură de evaluare, iar sectorul 4, care este un sector foarte greu, va fi lansat în acest an. Motivul pentru care s-a întârziat lansarea sectoarelor 2, 3 şi 4 este unul simplu: acordul de mediu care, sperăm noi, va fi finalizat în luna septembrie – undeva în primele 15 zile din luna octombrie. Suntem într-o foarte bună colaborare cu Jaspers, care este o poartă de intrare a banilor în România, un verificator al proiectelor care sunt depuse la Bruxelles. Chiar relaţia a început să se îmbunătăţească şi, cu siguranţă, anul acesta, dacă respectăm bine ceea ce am discutat şi ce am convenit, lotul 4 din autostrada Sibiu – Piteşti poate pleca spre SEAP”.

 

  • Din declaraţia de avere a şefului interimar de la Poliţia Vâlcea, Cosmin Iana, aflăm că este un om foarte modest. Acesta a încasat anul trecut, tot de la instituţie, suma de 630 milioane de lei vechi, în timp ce soţia a realizat venituri de la Consiliul Judeţean de 172 milioane de lei vechi. Cosmin Iana nu are depozite bancare, plasamente, bijuterii, dar în 2015 a contractat un credit de 8.000 euro de la BCR. Şeful IPJ Vâlcea mai deţine două autoturisme Audi, un apartament şi un teren în Râmnicu Vâlcea.

 

  • Structurile de specialitate din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova organizează în luna septembrie 2018 întâlniri cu operatorii economici de pe raza judeţului Vâlcea, pe tema acordării ajutorului de stat prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Întâlnirea va avea loc în data de 5 septembrie 2018, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea.

Leave a Response