Ovidiu Popa (PSD): Farmaciile care vor vinde medicamente la preţuri mai mari decât cele aprobate de minister, pasibile de amenzi

duminică, 19 august 2018

 

Practicarea unor prețuri mai mari decât cele aprobate oficial va putea aduce farmaciilor nu doar amenzi greu de suportat, ci și riscul anulării autorizațiilor de funcționare, spune deputatul PSD, Ovidiu Popa. „În prezent se află în dezbatere publică un proiect de OG prin care se urmăreşte ca farmaciile să respecte criteriile de preţ ale medicamentelor. Criterii care vor trebui să respecte preţurile aprobate de Ministerul Sănătăţii. Aceasta ordonanţă de guvern vine în întâmpinarea solicitărilor unor categorii sociale care au nevoie regulată de medicamente şi care au avut mai multe surprize, să spunem neplăcute, descoperind preţuri diferite la aceleaşi medicamente, la unităţi farmaceutice diferite. Proiectul aflat în dezbatere publică vine să prevină aceste încălcări şi să se evite pe viitor astfel de practici”, spune deputatul Ovidiul Popa.

Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și anularea autorizației de funcționare, următoarele fapte: a) eliberarea de medicamente de către unitatea farmaceutică în lipsa aprobării preţului de producător de către Ministerul Sănătății, în conformitate cu prevederile legale, cu excepția situației neaprobării prețului în termenul legal; b) practicarea de către unitățile farmaceutice a unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii„, scrie, mai exact, în proiectul de ordonanță. Astfel, o farmacie care va vinde medicamentele la prețuri mai mari decât cele aprobate de minister vor risca amenzi între 50.000 și 100.000 de lei, dar și anularea autorizației de funcționare. Conform proiectului însă, amenzile se vor putea aplica abia după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestor modificări legislative.

Deputat PSD, Ovidiu Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe