|joi, noiembrie 22, 2018
  • Follow Us!

SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat Cupa Vâlcii. Mesaj pentru campioana României: „Vom pune probleme CSM-ului” 

39467515-787125815011898-7856489117125705728-n

Echipa de handbal feminin SCM a câştigat ”Cupa Vâlcii”, ultimul turneu de verificare înainte de jocul din Supercupă cu CSM Bucureşti, programat pe 25 august (ora 20,30), în Polivalenta din Capitală.

Formaţia pregătită de Florin Pera a câştigat cele trei jocuri disputate la patrulaterul organziat în perioada 17-18 august la Râmnicu Vâlcea şi la care au mai participat Bekescsaba (Ungaria), HC Zalău şi Dunărea Brăila.

Antrenorul SCM-ului, Florin Pera a fost mulţumit de evoluţia echipei sale la Cupa Vâlcii. ”A fost un turneu reuşit, echipa s-a ridicat la un nivel bun. Am dat posibilitatea tuturor jucătoarelor să evolueze, am încercat mai multe formule de echipă, sisteme de joc în apărare şi atac, a fost un turneu reuşit şi aceste victorii ne dau moral înaintea Supercupei. Indiferent cine a jucat, echipa şi-a făcut datoria la acest turneu, când va fi joc oficial şi concentrarea fetelor va fi mai ridicată, vom încerca să remediem zilele următoare greşelile din joc. Important este că echipa a fost unită, a avut compatibilitate, dârzenie, asta m-a mulţumit foarte mult”, a declarat Florin Pera. În amicalele susţinute în această vară, SCM a înregistrat un singur eşec, la Cisnădie şi a obţinut nouă victorii.

Florin Pera este convins că formaţia sa va lăsa o impresie plăcută în disputa cu supercampioana CSM Bucureşti.  ”Avem şansa noastră şi SCM Râmnicu Vâlcea se va bate până la ultima picătură de energie. Desigur, CSM este o forţă în Europa, tinde să câştige Liga Campionilor, noi suntem la primul an în cupele europene şi încercăm să formăm din nou o echipă puternică, care să aducă rezultate pozitive, pe măsura aşteptărilor suporterilor. Indiferent de adversar, trebuie să crezi în şansa ta, să intri pe teren cu o gândire pozitivă, cu mentalitate de învingător. La meciul cu CSM, îmi doresc să credem în şansa noastră până în ultima secundă”, a mai afirmat tehnicianul echipei vâlcene.

Yuliya Dumanska: ”Ne dorim o medalie în campionat”

Portarul SCM-ului şi a naţionalei României, Yuliya Dumanska îşi propune o medalie în campionat şi un drum cât mai lung în Cupa EHF. ”Mă simt super la Vâlcea, fetele mă ajută să mă acomodez, îmi place şi oraşul, este bine aici. Avem ca obiectiv să ne clasăm pe primele trei locuri în campionat, să luăm o medalie şi să ajungem cât mai departe în Cupa EHF, să trecem de grupe. Va fi greu în Supercupă cu CSM Bucureşti, o echipă care are cele mai bune jucătoare din lume, noi vrem să fim unite, să avem o evoluţie bună şi la final, să fim mulţumite de prestaţia noastră. Dacă vom avea rezultate bune, va veni şi mai  multă lume la Sala Sporturilor să ne susţină. Îmi doresc să fim sănătoase şi să avem rezultate cât mai bune”, a afirmat Yuliya Dumanska.

Iryna Glibko: ”Vâlcea va pune probleme CSM-ului”

Golghetera Ligii Naţionale în sezonul trecut, ucraineanca Iryna Glibko este convinsă că echipa sa va pune probleme campioanei CSM Bucureşti atât sâmbătă, la Supercupă, cât şi în jocurile de campionat. ”Avem toate şansele să facem sâmbătă o partidă bună cu CSM Bucureşti. Am jucat acolo cu trei ani în urmă, nu pot să zic că va fi un meci special pentru mine. Cred că în sezonul viitor, Vâlcea va pune probleme celor de la CSM Bucureşti. Sper să ajungem cât mai departe şi în Cupa EHF, sunt convinsă că vom ajunge şi în grupe” a spus Iryna Glibko.

Rezultate  Cupa Vâlcii, Sala Sporturilor Traian:

Vineri, 17 august:

  • HC Zalău – Bekescsaba     27-23
  • SCM Rm.Vâlcea – Dunărea Brăila   25-17
  • Bekescasaba – Dunărea Brăila 28-32
  • SCM Rm.Vâlcea – HC Zalău 29-14
  • Sâmbătă, 18 august:
  •  Dunărea Brăila – HC Zalău   26-19
  • SCM Rm.Vâlcea – Bekescasaba  41-28

Clasament:

1.         CM Rm.Vâlcea – 6 puncte

2.         Dunărea Brăila  – 4 puncte

3.         HC Zalău          – 2 puncte

4.         Bekescasaba      – 0 puncte

Sursa: prosport.to

Leave a Response