Copiii talentați de la Horezu au ridicat întreaga lume în picioare!

joi, 16 august 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

Copiii talentați de la Horezu au ridicat întreaga lume în picioare!

”Am venit de la Horezu, să să le transmitem că țara noastră este foarte frumoasă!” - a declarat Andreea Monea, un copil foarte talentat, în vârstă de 14 ani, care studiază canto și dansuri populare, la ”Clubul Copiilor Horezu”.

Împreună cu profesorii lor, copiii de la Horezu, un vechi centru cultural, etnografic și monahal, cu tradiție în ceramica populară, care face parte din patrimoniul UNESCO, au susținut un spectacol extraordinar pentru cei peste 50 de studenți, veniți din toate colțurile lumii, la Școala Internațională de Vară 2018, organizată de Academia de Studii Economice din București.

În fiecare vară, de peste 10 ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este Partener Educațional și organizează, în Gradina Valorilor Românești, o serie de activități multiculturale, în cadrul Bucharest Summer University.

La ediția din acest an, studenți din 26 de țări au participat la programul Global Village, o fuziune de tradiții și particularități multietnice, în care fiecare participant și-a prezentat țara, obiceiurile și tradițiile.

Evenimentul din Grădina Valorilor a devenit deja o tradiție, iar tema din acest an - ”Cultural Heritage” a pus accentul pe moștenirea culturală, pentru a marca Centenarul Marii Uniri.

De peste 25 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României promovează și susține excelența, prin proiecte menite să sprijine educația copiilor cu performanțe excepționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe