Boromir Ind cere retragerea acţionarilor minoritari din Boromir Prod

miercuri, 15 august 2018
click aici
    

Boromir Ind, acţionar majoritar al societăţii Boromir Prod, solicită retragerea acţionarilor minoritari din capitalul social al companiei, la preţul de 0,41 de lei pe acţiune, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Boromir Prod (SPCU) a realizat, în primul trimestru al acestui an, venituri totale din exploatare de 20,11 milioane lei, în creştere cu 3,33% faţă de 19,47 milioane lei - veniturile din primele trei luni ale lui 2017.

Pe de altă parte, cel mai mare impact pe partea de costuri a venit de la cheltuielile cu beneficiile angajaţilor, care au urcat cu 15,46%, la 4,18 milioa­ne lei, de la 3,62 milioane lei. Astfel, profitul net s-a prăbuşit cu 76,22%, la aproximativ 822.000 de lei, faţă de 3,71 milioane lei în primele 3 luni din 2017.

Boromir Prod a obţinut, în 2017, un profit net de 5,42 milioane de lei, faţă de 2,16 milioane de lei în anul 2016, potrivit datelor preliminare ale companiei transmise către BVB.

Rezultatul din exploatare s-a cifrat la 3,6 milioane de lei, în creştere cu 51,77% faţă de anul anterior (2,42 milioane de lei).

Boromir Ind, acţionarul majoritar al producătorului din panificaţie, a finalizat, în luna martie a acestui an, o ofertă publică de cumpărare, prin care a reuşit să mai achiziţioneze 4.557.159 de titluri SPCU, reprezentând circa 1,95% din societate, la preţul unitar de 0,37 de lei, însumând 1,69 milioane de lei.

Boromir Ind, societate controlată de omul de afaceri Constantin Boromiz, deţinea, anterior ofertei, 94,3% din acţiunile Boromir Prod, după ce şi-a sporit deţinerea de la 90,36%, la finalul lui 2016.

În prezent, Boromir Ind a ajuns la circa 96,25% din societate, peste pragul de 95%, la care majoritarul poate cere retragerea obligatorie a celorlalţi acţionari (procedură numită şi "sqweeze out") şi delistarea companiei de la BVB.

V.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe