SCM Rm.Vâlcea a câştigat turneul de la Bekescsaba cu trei victorii. Iryna Glibko a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului, iar Yuliya Dumanska a fost aleasă cel mai bun portar

marți, 14 august 2018

SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat tuneul de pregătire de la Bekescsaba (Ungaria), acolo unde a obţinut trei victorii din tot atâtea jocuri.

Formaţia pregătită de Florin Pera a învins de două ori echipa gazdă, Bekescsaba, cu 27-23 şi 30-19, iar sâmbătă a învins pe Jagodina (Serbia) cu 31-13. De remarcat faptul că sârboaicele vor fi adversarele echipei SCM Craiova în primul joc al grupei a II-a preliminare pentru Liga Campionilor.  Vâlcea a obţinut şi două premii individuale în Ungaria, unde ucraineanca Iryna Glibko a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului, iar Yuliya Dumanska a fost aleasă cel mai bun portar al competiţiei.

”A fost un turneu reuşit din toate punctele de vedere, de aproape nota 10, cred ca mai trebuie să eliminăm câteva greşeli tehnice. Am luat şi două premii speciale, dar meritau toate fetele premii speciale pentru atitudine. Nu am avut meciuri foarte tari, dar partidele acestea ajută la coeziunea de grup, atât în atac, cât şi apărare. Fiecare şi-a făcut treaba atunci când a jucat. Mai trebuie pus la punct ce nu a mers bine acum la jocurile de la ultimul turneu, cel de la Rm. Vâlcea, apoi vine examenul cu CSM Bucuresti. Dacă fetele joacă aşa cum îşi doresc, într-un ritm foarte bun, noi vom fi o surpriză plăcută în Cupa EHF” a declarat Mia Rădoi,  care actualmente este secund la SCM.

În perioada 17-18 august, SCM organizează un patrulater la Râmnicu Vâlcea, unde au confirmat participarea Bekescsaba, Dunărea Brăila şi  HC Zalău.

Adi Georgescu

Sursa: https://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/scm-rm-valcea-a-castigat-turneul-de-la-bekescsaba-cu-trei-victorii-iryna-glibko-a-fost-desemnata-cea-mai-buna-jucatoare-a-turneului-iar-yuliya-dumanska-a-fost-aleasa-cel-mai-bun-portar-17410852

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe