Sparle si soparle, 06.08.2018

duminică, 5 august 2018
  • În ciuda dorinţei unor „cârcotaşi”, prietenia dintre primarul Mircia Gutău şi preşedintele Costi Rădulescu merge mai departe! Cu promptitudine, edilul-şef Gutău a eliberat zilele trecute două certificate de urbanism pentru două investiţii importante din Râmnicu Vâlcea ce vor fi derulate de către Consiliul Judeţean Vâlcea: „Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea” şi „Reabilitare şi modernizare spaţii aferente Policlinicii cu Plată”.

 

  • Cel mai „sărac” primar din judeţul Vâlcea continuă să fie liberalul de la Brezoi, Robert Schell. Acesta menţionează în declaraţia de avere că... nu are locuinţe, terenuri, bijuterii, tablouri, conturi, depozite bancare sau plasamente, ci doar două maşini (un Opel şi un Volkswagen). Singurele venituri în 2017 ale lui Robert Schell au fost doar cele de la Primăria Brezoi, de unde a ridicat suma totală de 675 milioane de lei vechi.

 

  • În urma unui control la Primăria comunei Suteşti, Curtea de Conturi a descoperit că, în anul 2016, s-au efectuat plăți, reprezentând cheltuieli de capital finanțate din subvenții primite de la MDRAP prin PNDL pentru obiectivul ,,Înființare rețea canalizare, satele Boroșești și Verdea, comuna Sutești, jud. Vâlcea” în sumă totală de 2 miliarde lei vechi fară a respecta destinația sumelor primite. S-au calculat accesorii în sumă de 180 milioane de lei vechi. Tot primăria a efectuat în perioada 2015-2016 plăți pentru asistență juridică în sumă totală de 130 milioane de lei vechi fără aprobarea consiliului local. În anul 2016 a fost diminuat în mod nejustificat soldul de casă, înscris în Registrul de casă, cu suma totală de 160 milioane de lei vechi rezultând o lipsă în casierie cu această sumă. Primăria a efectuat, în perioada iulie 2014 - decembrie 2016, plăți fără justificare legală în sumă totală de 270 milioane de lei vechi reprezentând cheltuieli de personal pentru funcția de primar și viceprimar.

 

  • Unii consilieri județeni liberali încalcă legea cu tupeu, deoarece nici acum, după trecerea a 7 luni din acest an, nu au depus rapoartele de activitate aferente anului 2017. Este vorba, printre alţii, de Gică Păsat, Victor Popescu, Mihaela Andreeianu, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe