|joi, octombrie 18, 2018
  • Follow Us!

IN ATENTIA DNA! Nereguli de 3,7 milioane euro ale baronului de Berbeşti, Vintilă Chelcea, la investiţia de la Campusul şcolar „Preda Buzescu” 

vintila-chelcea-17122012

 

În urma unui control al Camerei de Conturi Vâlcea, efectuat anul trecut la Primăria oraşului Berbeşti, condusă de liberalul Vintilă Chelcea, din verificarea efectuată asupra documentelor puse la dispoziție și în urma confruntării cu lucrările efectiv realizate, s-a constatat că lucrarea de investiții „Reabilitare și construcție Campus Școlar Preda Buzescu, oraș Berbești, județul Vâlcea”, în valoare de 17277 mii lei (echivalent 3,7 milioane de euro), deși a fost recepționată în anul 2016 la terminarea lucrărilor, nu a fost înregistrată ca activ fix corporal aparținând domeniului public local. Urmare verificării efectuate de Camera de Conturi, s-a constatat că Primăria oraşului Berbeşti nu a postat pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale informațiile și documentele prevăzute legislația în vigoare. În urma verificărilor efectuate asupra soldului contului 231 – „Active fixe în curs de execuție”, dintr-un număr de 28 obiective de investiții, în valoare totala de 35716 mii lei, a fost identificat un număr de 5 poziții de investiții sistate în valoare de 199 mii lei (studii, avize, acorduri, ridicări topo, etc.), care se regăsesc în evidența contabilă, fără să se analizeze la data de 31 decembrie 2016, posibilitatea continuării acestora. Primăria oraşului Berbeşti nu a înregistrat în evidența contabilă un activ patrimonial „Centrală termică pe combustibil solid VISION 115 KW”, în valoare de 11 mii lei, care se află eronat în gestiunea și în proprietatea unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul „Preda Buzescu” Berbești. Ordonatorul terțiar de credite, Liceul „Preda Buzescu” Berbești, deține în patrimoniu, conform titlurilor de proprietate nr. 2 și 3/23 februarie 2006, terenuri situate în intravilanul orașului Berbești, în suprafață totală de 14.762 mp, fără a fi înregistrate în evidența patrimonială, tehnic-operativă sau contabilă. Camera de Conturi a mai constatat că sistemul de control intern sau managerial de la Primăria oraşului Berbeşti a fost organizat și implementat parțial. În anul 2016, nu s-a încasat la bugetul local taxa pentru eliberarea sau vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică. Urmare verificării efectuate și situației transmise de către ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, Serviciul Fiscal Orășenesc Horezu, a fost identificat un număr de 108 agenți economici, care au sediul social sau puncte de lucru pe raza orașului Berbești, care datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate în sumă estimată de 2 mii lei. S-a constatat că în anul 2016 nu s-au finalizat și nu s-au valorificat rezultatele inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii și nu s-a procedat la casarea efectivă a bunurilor degradate și inutilizabile. La ordonatorul terțiar de credite Liceul „Preda Buzescu” Berbești s-a constatat că, nu s-a constituit garanția materială pentru persoanele care au calitatea de gestionar în cuantumul stabilit de reglementările legale în vigoare. La nivelul Primăriei oraşului Berbeşti nu se conduce Registrul datoriei publice pe suport de hârtie sau în format electronic, cu afișare pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale, iar ordonatorul principal de credite nu a supus aprobării consiliului local numirea unei persoane împuternicite să facă înregistrări în acest registru. În anul 2016 nu s-au încasat chirii aferente apartamentelor de serviciu, deținute de cadrele didactice, în sumă totală de 1 mie lei. Amplasarea în incinta Liceului „Preda Buzescu” Berbești, a două automate de cafea, ceai, ciocolată caldă și a unui automat de apă plată, fără a fi percepută sau încasată chirie și cheltuielile cu utilităţile folosite (energie electrică).

 

Curtea de Conturi a cerut clarificarea situației patrimoniale a terenurilor aferente şcolilor

 

Măsurile dispuse și recomandările formulate la Primăria oraşului Berbeşti de către Camera de Conturi Vâlcea au fost: inventarierea tuturor activelor fixe corporale în curs de execuție, pe stadii de realizare și identificarea studiilor de fezabilitate, proiectelor, a căror continuare sau valorificare nu mai este posibilă și luarea măsurilor care se impun în conformitate cu cauzele care au determinat situațiile respective; clarificarea situației patrimoniale a terenurilor aferente clădirilor cu destinație de învățământ, sesizarea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea modificării și corectării titlurilor de proprietate; revizuirea (actualizarea) tuturor procedurilor operaționale și de sistem; emiterea unei dispoziții de către ordonatorul principal de credite, prin care să nominalizeze membrii Comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a implementării şi dezvoltării sistemului de control intern/managerial și elaborarea unui Cod Etic la nivelul entității; luarea măsurilor privind remedierea deficiențelor consemnate în legătură cu întocmirea și gestionarea Registrului Riscurilor; inventarierea tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de alimentație publică și încasarea operativă a taxei pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică, actualizată la data încasării; luarea măsurilor pentru stabilirea taxei pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate datorate bugetului local, prin inventarierea tuturor suprafețelor de afișaj ale agenților economici şi încasarea operativă a acesteia, împreună cu accesoriile calculate până la data stingerii integrale a debitelor; supunerea spre aprobare Consiliului Local Berbești, a propunerilor de scoatere din funcțiune și de casare (finalizarea proceselor de scoatere din funcţiune a imobilizărilor corporale și de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar și înregistrarea în contabilitate a bunurilor rezultate din dezmembrări sau valorificarea acestora); constituirea garanției în numerar, în toate cazurile în care potrivit legislației acest lucru se impune, la nivelul ordonatorului terțiar de credite; întocmirea și completarea Registrului datoriei publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare; inventarierea tuturor spațiilor cu destinație de locuință de serviciu și clarificarea situațiilor chiriașilor pentru fiecare apartament în parte (încheierea contractelor de locațiune, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materie). Abaterile pentru care nu s-au formulat recomandări, au fost remediate integral de Primăria oraşului Berbeşti în timpul misiunii de audit financiar.

(Petre Coman)

Leave a Response