|joi, octombrie 18, 2018
  • Follow Us!

Consiliul Local a modificat bugetul proiectului european „Reabilitare iluminat public în Râmnicu Vâlcea” la suma de 5,4 milioane euro 

primaria-ramnicu-valcea-cladire-4-1

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 iulie 2018, a aprobat noul buget al proiectul „Reabilitare iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Astfel, valoarea totală a proiectului este în cuantum de 24.905.743 lei (5,4 milioane de euro). Contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 427.270 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Reabilitare iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”, pentru implementarea proiectului în condiţii optime, se vor asigura din bugetul local al UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea. S-a mai aprobat asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. Prin hotărârea nr. 61/15.02.2018, modificată şi completată prin HCL nr. 78/28.03.2018 şi HCL nr. 138/11.05.2018, Consiliul Local a aprobat Documentaţia Avizare Lucrări de Intervenţie (DALI), Proiectul Tehnic şi indicatorii tehnico-economici, inclusiv descrierea sumară a investiţiei propusă a fi realizată prin proiect, revizuită, conform Deviz General – scenariu 2 pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”. Obiectivul general al proiectului mai sus menţionat îl reprezintă creşterea eficienţei energetice în sistemul de iluminat din Municipiul Râmnicu Vâlcea, care să conducă la reducerea consumului de energie şi a emisiilor cu efect de seră. Prin proiect se urmăreşte realizarea unui sistem de iluminat exterior, atât pentru partea carosabilă cât şi pentru trotuar, prin care să se asigure confortul luminos ai tuturor participanţilor la trafic: conducători auto, pietoni, bicidişti. Cu adresa nr. 17217/03.07.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 23858/04.07.2018, ADR Sud Vest Oltenia a informat cu privire la demararea etapei precontractuale ca urmare a finalizării procesului de evaluare tehnică şi financiară şi a solicitat pentru continuarea procesului de contractare, hotărârea de aprobare a proiectului şi a cheltuielilor aferente, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare şi selecţie, în hotărâre urmând a fi incluse toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie să le asigure pentru implementarea componentelor din cadrul cererii de finanţare, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale. În conformitate cu bugetul cererii de finanţare, valoarea totală a proiectului este de 24.905.743,67 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 21.363.504,44 lei şi valoarea totală neeligibilă 3.542.239,23 lei.

Leave a Response