ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIEI LA LĂDEȘTI, DICULEȘTI ȘI FÂRTĂȚEȘTI

miercuri, 1 august 2018

Polițiști de investigații criminale, poliție rutieră, ordine publică precum și din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în noaptea de 28/29 iulie a.c, în comunele Fârtățești, Diculești și Lădești, în apropierea discotecilor, barurilor și locațiilor de alimentație publică pentru menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor antisociale.

Controalele inopinate efectuate la mai mulți agenți economici au evidențiat nereguli în ceea ce privește fiscalizarea sumelor de bani cu ajutorul casei electronice de marcat, dar și referitor la comerțul cu produse alimentare.

Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale de peste 20.000 de lei, s-au confiscat 900 de lei, bani nefiscalizați, precum și produse alimentare păstrate în condiții necorespunzătoare.

Polițiștii au găsit și alimente care nu aveau termenul de valabilitate menționat, acestea fiind distruse pe loc.

S-au constatat și contravenții pe linie rutieră, de peste 1.300 de lei și s-a reținut un permis de conducere.

IPJ VÂLCEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe