|miercuri, decembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Două viaducte noi pe Valea Oltului, incluse pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești 

autostrada-oradea-650x435

 

Săptămâna trecută, Ministrul transporturilor, Lucian Șova, a declarat despre autostrada Sibiu-Piteşti: „Miercuri a fost depus studiul de evaluare adecvată, deci ultimul document care ţine de acordul de mediu. Am descoperit că în cadrul acestui document ni se recomandă să facem două viaducte, două construcţii care trec peste DN7, peste calea ferată şi peste râul Olt (pe Valea Oltlului – n.r.), fără să atingă autostrada, dar din perspectiva evaluării de mediu sunt absolut necesare, sunt finanţabile pe fonduri europene. Vor fi pentru mamifere mari. Este finanţabil din fonduri europene, ne dau banii, apreciază că este nevoie, de ce să nu lucrăm în sensul acesta? Am fost la comitetul de monitorizare pe POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare n.r), la reuniunea de acum cred că o lună, am avut un subcomitet de monitorizare la Ministerul Transporturilor, cu directorul direcţiei din cadrul directoratului Corinei Creţu (Comisarul european pentru politică regională n.r), cu alţi experţi, cu societatea civilă. La subcomitetul de monitorizare toate ONG de mediu au apreciat poziţia mea, a ministerului, a constructorului, în care am zis: da, ne asumăm şi aceste viaducte, le construim, le prindem în proiect, să fie un proiect prietenos cu mediul dacă tot primim bani de ce să nu lucrăm mai bine. Până la sfârşitul anului vom avea acordul de mediu, deşi n-am mai pus deloc în discuţie, deşi a fost un curent de opinie care îndemna să începem iar controverse cu Jaspers, cu firma care a făcut acest studiu de evaluare adecvată, şi să încercăm să scoatem aceste viaducte. Nu facem acest lucru. Vom avea acord de mediu”, a explicat ministrul, subliniind că acordul de mediu este principalul obstacol ce împiedică începerea lucrărilor. El a adăugat că lotul 4 al autostrăzii este „matur”, nu ridică probleme de geologie speciale şi poate fi scos la licitaţie repede, şi că „dacă declarăm câştigătorul pe 1 şi 5 ar putea să nu fie prea departe momentul în care să mergeţi pe jos până la primul excavator de la şantierul de pe Sibiu-Piteşti”.

Leave a Response