|luni, august 20, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 26.07.2018 

soparla-cu-volanas
  • Probabil că din lipsă de activităţi mai serioase şi cu gândul la concedii, inspectorii de la ANI se ocupă în ultima perioadă de tot felul de „găinării”. Ultimul care a fost luat în vizor de ANI este chiar primarul din Perişani, Ion Sandu, găsit „incompatibil” pentru că a deţinut în acelaşi timp cu mandatul de edil-şef al localităţii o altă funcţie NEREMUNERATĂ la o instituţie. Concret, în perioada 15 octombrie 2012 – 30 iunie 2014, Ion Sandu a deținut simultan funcția de primar și pe cea de membru în consiliul de administrație al Şcolii Profesionale Comuna Perișani. Suntem siguri că primarul Ion Sandu va contesta în instanţă decizia ANI şi va câştiga fără dubii procesul.

 

  • Zilele trecute, la ședința Colegiului Prefectural Vâlcea, una din problemele analizate a fost cea legată de distrugerile cauzate de porcii mistreți la recoltele locuitorilor județului. Din materialul prezentat de Garda Forestieră, a rezultat, în mod îngrijorător, că nici o persoană nu a fost despăgubită, în condițiile în care pagubele au fost însemnate, ceea ce impune luarea de urgență a unor măsuri. În aceste condiţii, prefectul Florian Marin a înaintat materiale către Ministerul Mediului, dar și al Apelor și Pădurilor, cu propunere de analiză și elaborare a unui act normativ, de competența Guvernului României, dar și pentru verificarea eficienței activității instituțiilor cu rol conferit de lege, în gestionarea situației și care se dovedesc a fi imobile și ineficiente.

 

  • Preşedintele ADI Salubrizare Vâlcea, liberalul Victor Popescu, şi toată „camarila galbenă” din cadrul asociaţiei, ar trebui urgent să-şi dea demisia de onoare pentru că de luni de zile nu sunt în stare să finalizeze procedurile de licitaţie, în mod transparent şi profesionist, pentru delegarea serviciilor de salubrizare din mai multe localităţi, inclusiv Râmnicu Vâlcea. Chiar acum, în mijlocul verii, există riscul ca activitatea de salubrizare să fie… blocată în Vâlcea, ceea va duce la un adevărat dezastru ecologic cu consecinţe grave pentru mediul înconjurător în următorii ani!

 

  • Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean nr. 341/2018, a fost constituită comisia de selecţie a ofertelor depuse pentru finanţarea nerambursabilă de la bugetul propriu al Judeţului Vâlcea a proiectelor sau acţiunilor unităţilor de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România. Comisia s-a întrunit în data de 16 iulie 2018 şi a constatat că, până la data de 9 iulie 2018, data limită pentru depunerea propunerilor de oferte de proiecte sau acţiuni, nu a fost depusă nici o ofertă.

Leave a Response