Primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, va realiza un sens giratoriu la intersecția cu drumul DN 67

miercuri, 25 iulie 2018

 

Încă de luna trecută primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a făcut primele demersuri la Ministerul Transporturilor şi CNAIR pentru construirea unui sens giratoriu absolut necesar la intersecția cu drumul DN 67 Râmnicu Vâlcea-Horezu: „În prezent, suntem în așteptarea avizelor de la Ministerul Trasporturilor. După ce se va construi sensul giratoriu, vom amenaja drumul de intrare în localitate cu trotuare, pe ambele părți și vom amenaja și un centru civic. În comună, modernizarea străzilor continuă, se asfaltează Arsanca, mai sunt 10 km de capete de drum de asfaltat și terminăm toate străzile. Schimbăm și iluminatul public cu lămpi pe led și atunci vom finaliza toată infrastructura rutieră”. În luna mai, primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a dat startul asfaltării celor 3,4 km de străzi din satele Mihăeşti şi Arsanca, proiect finanţat prin PNDL. Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat circa 1,5 milioane de euro pentru două investiţii. Este vorba de asfaltarea străzilor din satele Mihăeşti şi Arsanca  şi construirea unui dispensar medical în satul Buleta: „Deja, am început lucrările de asfaltare pentru 3,4 kilometri, un proiect prins prin PNDL-2. S-a terminat şi procedura de licitaţie pentru proiectare în cazul dispensarului, cel de-al doilea proiect finanţat din fonduri guvernamentale. Acolo vom avea trei licitaţii, una pentru proiectare, una pentru execuţie şi una pentru dotarea cu aparatură medicală. Nu aşteptăm să treacă timpul pe lângă noi, vrem să grăbim puţin lucrurile, astfel încât, până în luna august, să fim gata cu cele două proiecte. Mai avem un proiect cu fonduri din bugetul local, la Govora sat, pentru amenajarea unor rigole, trotuare, poduri, podeţe şi asfalt către mănăstire. Tot în acea zonă avem în derulare şi proiectul de asfaltare pe fonduri europene şi derulăm o altă lucrare în satul Rugetu, unde turnăm asfalt să punem şi acest sat la punct. Avem trei zone din comună în care se toarnă asfalt. De când am venit eu la primărie s-au turnat 20 de kilometri de asfalt, anul acesta facem încă 7 kilometri şi, dacă voi reuşi să intru în mandatul următor vreau să finalizăm tot ce înseamnă asfalt, adică încă 40 de kilometri de drumuri”. Primăria Mihăeşti are acceptat la finanţare proiectul depus pe Măsura 7.2., având valoarea de un milion de euro, care vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 7,5 kilometri, dar şi amenajarea pe o lungime de 14 kilometri a rigolelor şi construirea de poduri şi podeţe de acces în gospodării, pe ambele laturi ale drumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe