Ovidiu Popa, deputat PSD de Valcea: Creşterea pensiilor, obiectiv de maximă prioritate pentru PSD!

miercuri, 25 iulie 2018

 

Majorarea pensiilor românilor este o datorie pe care PSD şi-a asumat-o prin programul de guvernare şi pe care o va îndeplini.

Este absolut necesar ca România să reducă decalajul în privinţa pensiilor, raportat cu U.E. Procesul de majorare al pensiilor este deja în plină desfăşurare.

Din ianuarie 2017, de când a venit la guvernare, PSD a majorat de trei ori punctul de pensie. În această lună, valoarea punctului de pensie se situa la 917 lei, în iulie 2017 a crescut la 1.000 lei, iar în iulie 2018 a ajuns la 1.100 lei. Urmează ca în 2019 punctul de pensie să ajungă la 1.265 lei, iar în 2020 la 1.775 lei. Astfel, în decurs de patru ani, făcând  referire la perioada 2016 – 2020,  PSD va reuşi să crească punctul de pensie de la 817 lei la 1.775 lei.

Doar prin aplicarea acestui mecanism, deja instituit prin lege, pensiile de stat se vor dubla, iar la pensiile mai mici de 2.000 lei se adaugă beneficiul eliminării CASS şi al impozitului pe venit.

Din anul 2021, de când este prevazută intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, toate pensiile de stat, peste 5,2 milioane, care vor fi recalculate, vor beneficia de o nouă creştere, urmare a aplicării unei noi formule de calcul.

Aplicarea noii legi, noua formulă de calcul, va face ca pensiile deja mărite prin creşterile succesive ale punctului de pensie, să ajungă să fie, în anul 2021, de 3 ori mai mari decât erau în 2016, această evoluţie este valabilă şi verificată, pentru pensiile mici şi medii.

În anul 2021, comparativ cu 2016, pensiile se vor tripla!

Economia României poate susţine această evoluţie! Deja prin transferul contribuţiilor bugetului asigurărilor sociale şi-a diminuat major deficitul şi se arată că este chiar posibil să aibă excedent începând cu anul viitor.

Ovidiu Popa, deputat PSD de Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe