|miercuri, decembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Filarmonica ”Ion Dumitrescu” a pregătit un Concert-eveniment de Ziua Imnului Naţional 

Filarmonica Ion Dumitrescu

 

Colectivul artistic al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” îi invită pe iubitorii muzicii clasice duminică, 29 iulie 2018, începând cu ora 19.30 în Scuarul Mircea cel Bătrân, la un concert-eveniment în care vor avea ocazia să se bucure de frumuseţea şi bogăţia creaţiei muzicale româneşti. Cei mai buni elevi ai Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” vor deschide seara cu un recital deosebit prin prezentarea unor lucrări interpretate la instrumente mai puţin cunoscute, cum ar fi marimba sau nai, dar şi la vioară sau voce. Sub conducerea tânărului dirijor Aurel Poenaru, Corul ”Euphonia” va anima spectacolul cu un repertoriu specific unei sărbători naţionale. Sub bagheta Maestrului Florin Totan, Orchestra Simfonică a Filarmonicii va prezenta lucrarea “Jocuri Vâlcene”, aparţinând compozitorului şi dirijorului Mircea Cristescu, iar punctul culminant va fi reprezentat de nemuritoarea Rapsodie I de George Enescu. În caz de vreme nefavorabilă, concertul se va desfăşura în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, intrarea fiind liberă în limita locurilor

Leave a Response