Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea va avea secţii de handbal, fotbal şi sportul pentru toţi

duminică, 15 iulie 2018

 

Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat normele financiare pentru activitatea sportivă desfăşurată în cadrul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea. Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este o instituţie publică cu personalitate juridică de interes local, în subordinea Consiliului Local, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 311/199 din 29.11.2016. Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este finanţat conform prevederilor legale în vigoare, din alocaţii de la bugetul local şi în completare, din veniturile proprii realizate în condiţiile legii. Scopul Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea îl constituie organizarea şi administrarea de activităţi sportive, cu consecinţa directă de dezvoltare a sportului de performanţă la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, selecţia continuă, pregătirea şi participarea sportivilor proprii la competiţii interne şi internaţionale organizate de forurile de specialitate. Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea are în structura sa următoarele secţii sportive: handbal, fotbal şi sportul pentru toţi. în prezent, secţia fotbal are 400 de sportivi legitimaţi, de diverse categorii de vârste, fiind încheiate 16 contracte de activitate sportivă, la juniori A (copii născuţi în anul 2000-2001) şi un număr de 7 antrenori. Conform organigramei aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.311/199/2016 aşa cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Consiliului Local nr.193 din 19.05.2017, precum şi a statului de funcţii aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.509 din 28.12.2017, la nivelul Sport Club Municipal sunt angajate un număr de 8 persoane. În Monitorul Oficial cu numărul 403 din data de 29 mai 2017 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr.38 din 18 mai 2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, ordonanţă ce a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 90 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 17 aprilie 2018. Aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.38/2017 a avut drept scop modificarea şi complatarea cadrului legislativ, astfel încât să se preîntâmpine blocarea raporturilor juridice dintre sportivii de performanţă, structurile sportive şi administraţia publică locală, precum şi pentru asigurarea condiţiilor unei minime finanţări a activităţii sportive organizate la nivelul administraţiei publice locale. Astfel, prin O.U.G. nr.38/2017 a fost introdusă noţiunea de „contract de activitate sportivă” care se va încheia care se va încheia între sportivul de performantă şi o structură sportivă, prin care se vor stipula valoarea drepturilor băneşti aferente contraprestatiei depuse de sportiv, modalităţile si termenele de plată, precum si alte drepturi si obligaţii reciproce ale părţilor contractante. De asemenea, au fost introduse prevederi referitoare la fundamentarea bugetului la nivelul administraţiei publice, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competiţional. Articolul 18A1 la alin.(1),(2) şi (3) din ordonanţă precizează: prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea acestora; prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale; autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea infrastructurii şi activităţii sportive, potrivit alin. (1) şi (2), din bugetul aprobat. Totodată, în Monitorul Oficial al României nr.291 din 30 martie 2018 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr.25 din 29 martie 2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal -bugetare. Prin această ordonanţă, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, s-a modificat şi s-a completat cu o serie de prevederi, respectiv au fost stabilite şi condiţiile impozitului pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, în sensul introducerii sistemului de reţinere la sursă a impozitului şi a contribuţiilor sociale. De asemenea, pentru activitatea sportivă din cadrul structurilor sportive aflate în subordinea administraţiei publice centrale, inclusiv instituţiile din subordinea acestora, care sunt finanţate din bugetul de stat, normele financiare sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr.1447 din 28 noiembrie 2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare. Normele instituite prin acest act normativ, reglementează categoriile de cheltuieli specifice şi, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua pentru realizarea activităţii sportive, participanţii la acţiunile sportive, precum şi alte aspecte financiare ale activităţii sportive. Precizăm că sumele alocate pentru activitatea sportivă pot fi cheltuite pe capitolele prevăzute de lege, în limitele stipulate în Hotărârea Guvernului nr. 1447/2007. Totalul sumelor ce se vor angaja şi plăti anual vor fi corelate cu posibilităţile bugetului anual de venituri şi cheltuieli propriu al Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea. Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea fiind un club sportiv de drept public înfiinţat de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi finanţat din bugetul local a propus norme financiare similare cluburilor sportive finanţate din bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe