Senatorul Bogdan Matei: Elevii de liceu vor primi 250 de lei lunar dacă venitul pe membru de familie este sub 500 de lei

duminică, 15 iulie 2018

 

Guvernul inveteşte în educaţie, spune senatorul Bogdan Matei, începând din acest an, fiind mărrit cuantumul pe care îl oferă statul copiilor din familiile cu venituri modeste, astfel încât copiii să poată merge la liceu. „Educaţia este preocupare guvernului, alături de sănătate. Ne dorim cât mai mulţi tineri pregătiţi, cât mai mulţi tineri care să nu abandoneze studiile din cauza faptului că părinţii nu au resurse pentru a-i ţine în şcoală. Sunt foarte mulţi copii care se remarcă în gimnaziu cu medii foarte bune dar din motive financiare nu merg mai departe. Nu vrem să pierdem aceşti tineri şi în consecinţă sumele alocate pentru elevi au crescut din acest an ca şi criteriul pe baza căruia acest ajutor se acordă, o creştere substanţială, putem spune”, spune senatorul vâlcean.

Recent, a fost pus în consultare publică, de către MEN, Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea HG nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. Pentru a se putea aplica, propunerea legislativă are nevoie de aprobarea Executivului și de publicarea în Monitorul Oficial. Acest document urmează să modifice condițiile în care tinerii pot primi ajutor financiar prin intermediul programului „Bani de liceu”, precum și suma de bani pe care o vor primi elevii. Concret, începând cu anul școlar viitor, respectiv 2018-2019, valoarea sprijinului financiar va fi de 250 de lei pe lună. În acest moment, cuantumul ajutorului este de 180 de lei pe lună.

În același timp, proiectul de act normativ prevede și modificarea condițiilor în care se acordă acest ajutor financiar tinerilor de la liceu. Mai exact, de acest ajutor bănesc vor putea beneficia elevii care se află în întreținerea familiilor cu un venit brut lunar pe membru de familie de cel mult 500 de lei. La evaluarea acestei condiții se iau în calcul veniturile din ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului. În prezent, pragul pentru venitul maxim pentru fiecare membru de familie este stabilit la 150 de lei, adică de peste trei ori mai mic decât cel propus, ceea ce înseamnă că vor fi mai mulți elevi care vor putea beneficia de această măsură financiară de ajutor.

Senator PSD, Bogdan Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe