Primarul din Tetoiu, Lucian Antonie, a organizat un eveniment pentru 10 cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie

duminică, 15 iulie 2018

 

Luna trecută, primarului comunei Tetoiu, Lucian Antonie, a organizat un eveniment special pentru 10 cupluri din localitate care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie. La propunerea primarului comunei Tetoiu, Lucian Antonie, Consiliul Local a aprobat în luna aprilie acordarea unui stimulent financiar de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut ai cărui părinţi au domiciliul în comuna vâlceană Tetoiu. „Anul acesta, 22 de tineri din Tetoiu vor împlini 18 ani. Vreau să-i invit şi pe ei, cu alt prilej, la o masă festivă, unde să se simtă cât mai bine”, a spus primarul din Tetoiu. Lucian Antonie, primarul comunei Tetoiu, are 5 proiecte finanțate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, iar din acestea pentru două a și semnat contractele de finanțare la începutul acestui an: „Acum se lucrează la canalizare pe vechiul proiect, pe OG 28, care are o lungime de 8 km, iar pe noul proiect (PNDL 2) se va continua extinderea sistemului de canalizare, pe o lungime de 22 de kilometri  și stația de epurare a apelor uzate în toate satele. De asemenea, se va extinde sistemul de alimentare cu apă și stație de tratare a apei și în satele Băroiu, Tetoiu și Budele”. Prin intermediul finanţării venite prin programul PNDL 2, primarul comunei Tetoiu, Lucian Antonie, va extinde sistemul de canalizare și va construi o stație de epurare a apelor uzate în toate satele din comuna Tetoiu, o investiţie estimată la suma de peste 8,15 milioane de lei. Alte proiecte ce vor fi derulate în Tetoiu cu finanţare guvernamentală sunt: „Realizare grup sanitar la unitatea de învățământ Grădinița cu program normal Nenciulești (fosta Școală cu clasele I-IV Nenciulești), comuna Tetoiu, județul Vâlcea” (112.828 lei); „Reabilitare termică prin anvelopare, înlocuire tâmplărie exterioară și refacere finisaje exterioare la Școala gimnazială Țepești (local vechi), în comuna Tetoiu, județul Vâlcea” (828.452 lei); „Extindere sistem de alimentare cu apă și stație de tratare a apei în satele Băroiu, Tetoiu și Budele, comuna Tetoiu, județul Vâlcea” (1,4 milioane de lei); „Reabilitare termică prin anvelopare și refacere finisaje exterioare la Școala gimnazială Țepești (local nou), în comuna Tetoiu, județul Vâlcea” (1,67 milioane de lei). În primăvara anului 2017, primarul de la Tetoiu, Lucian Antonie, a depus 13 proiecte la Ministerul Dezvoltării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe