Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de absolvenţi de orice fel de formă de învăţământ – şcoli profesionale, gimnazial, liceal, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă, stagiari, absolvenţi de studii superioare, persoane cu handicap şi persoane care se află în prag de pensionare.
Valoarea netă a subvenţiei va fi acordată pentru:
– şomerii de lungă durată, şomerii unici susţinători, şomeri cu vârsta de peste 45 de ani (sau cu maximum 5 ani până la pensie);
– persoanele cu handicap;
– tinerii NEET, tinerii marginalizaţi;
– ucenici, stagiari, absolvenţi.
De asemenea, pe lângă impactul pozitiv pe piaţa muncii, creşterea subvenţiilor oferite angajatorilor reprezintă, practic, o dublare faţă de nivelul anului 2017, conform datelor oficiale.
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile angajatorilor şi va demara şi campanii de informare pentru tot mediul de afaceri.
În calitate de deputat, voi susţine întotdeauna proiectele benefice pentru oameni, proiecte care aduc bunăstare şi linişte în rândul românilor”.
Eugen Neaţă, deputat PSD de Valcea