Primăria Călimăneşti are un regulament de stimulare a performanţei în învăţământ, sport, artă şi promovarea tradiţiilor populare

miercuri, 11 iulie 2018

 

La propunerea primarului Florinel Constantinescu, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat luna trecută regulamentul de stimulare a performanţei în domeniul învăţământului, al sportului, al artelor şi al promovării tradiţiilor populare din oraşul Călimăneşti. Regulamentul are ca scop stabilirea condiţiilor de acordare sub formă de premii a unor stimulente financiare de către Consiliul Local Călimăneşti cu scopul de a susţine performanţa educaţională şi de a promova valorile localităţii. Prin acordarea stimulentelor financiare se răsplăteşte efortul individual depus de elevi la promovarea imaginii oraşului Călimăneşti şi a valorilor educaţionale prin rezultate deosebite obţinute în domeniul învăţământului, al sportului, al artelor şi al promovării tradiţiilor populare şi meşteşugurilor. În baza regulamentului, oraşul Călimăneşti va premia o dată pe an: elevii din oraşul Călimăneşti, care au obţinut rezultate deosebite (locul I, II, III şi Menţiune) la competiţiile şcolare organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi cadrele didactice, care au pregătit elevii şi au contribuit la obţinerea rezultatelor acestora; elevii din oraşul Călimăneşti, care au absolvit ciclul gimnazial şi liceal cu notă maximă si elevii care au obtinut nota maxima la cel putin una dintre materiile din cadrul examenului de capacitate si al examenului de bacalaureat; elevii care studiază la unităţi de învăţământ în afara oraşului Călimăneşti, dar care au domiciliul în oraşul Călimăneşti şi care au obţinut rezultate deosebite la competiţiile şcolare organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; elevii care nu au domiciliul pe raza oraşului Călimăneşti, dar studiază în unităţi de învăţământ din localitate; elevii ce desfăşoară activităţi cultural-artistice şi sportive şi care au obţinut rezultate deosebite. Lista elevilor şi a profesorilor pentru care se acordă stimulente financiare se aprobă anual de către ordonatorul principal de credite, la propunerea instituţiilor de învăţământ preuniversitar din oraşul Călimăneşti, cu încadrarea în bugetul aprobat. Instituţiile de învăţământ preuniversitar din oraşul Călimăneşti răspund pentru veridicitatea datelor înscrise în lista elevilor cu propunerile de acordare a stimulentelor financiare. Cuantumul stimulentului financiar care se acordă fiecărui cadru didactic îndrumător este mai mic sau egal cu suma ce reprezintă cuantumul stimulentului financiar acordat elevului. În situaţia în care un elev/cadru didactic a obţinut rezultate la aceeaşi disciplină şi la etapa judeţeană şi la etapa naţională, internaţională, se va acorda un singur premiu, cel cu valoarea cea mai mare. În situaţia în care un cadru didactic are, prin intermediul elevilor săi, mai multe rezultate obţinute la aceeaşi disciplină, etapa judeţeană, naţională sau internaţională, se va acorda un singur premiu, cel cu valoarea cea mai mare. În situaţia în care la rezultatele unui elev la o disciplină şi-au adus aportul două sau mai multe cadre didactice, cuantumul stimulentului financiar prevăzut la categoria rescpectivă, se împarte în mod egal între cadrele didactice respective. Acordarea stimulentelor financiare se face în cadrul unei festivităţi publice de către primarul oraşului Călimăneşti, de regulă, cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua oraşului. Odată cu acordarea stimulentelor financiare se înmânează şi o diplomă de merit. Elevii și studenții care participă la competiţii şcolare pe discipline, multidisciplinare, interdisciplinare, transdisciplinare şi la competiţii educative extraşcolare şi extracurriculare, denumite în continuare competiţii şcolare, organizate la nivel judeţean, interjudeţean, regional, naţional sau internaţional, şi la pregătirea centralizată a loturilor naţionale ale României pentru competiţiile internaţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Primăria Călimăneşti are un regulament de stimulare a performanţei în învăţământ, sport, artă şi promovarea tradiţiilor populare”

  1. Ajung premianți dacă îi pregătim de mici dacă le oferim o grădiniță cu materiale didactice de calitate,cu personal pregătit educatori prietenoși,calzi,iubitori dacă bifăm dată în folosință grădinița din septembrie 2017 iar ea e impracticabilă desfasurandu-și activitatea într-un loc impropriu unde nu au spațiu amenajat pentru activitatile si dezvoltare personala în spații adecvate vârstei lor,cum vreți să construiți o casă vară fundație,fără o temelie solidă asta nu se poate... scoatem doar programe pe site-uri asta-i tot,atât putem cereți ajutorul comunități cum sau donat bani pentru alte cauze nobile strângem și pentru racordarea cu apă, curent,gaz și amenajarea grădinii,am să mă m-am adresat presei locale cu rugămintea dacă ne pot ajuta să mediatizăm problema să o rezolvăm, nu am primit răspuns de 30 zile o să mă adresez mass-mediei naționale...toate cele bune.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe