Abateri în sumă de 60 miliarde lei vechi la Primăria Ocnele Mari constatate de Curtea de Conturi

miercuri, 27 iunie 2018

 

În urma unui control al Curţii de Conturi la Primăria oraşului Ocnele Mari s-au descoperit prejudicii şi abateri financiar-contabile în sumă de peste 60 miliarde de lei vechi, la nivelul anului 2016. Astfel, s-a constatat înregistrarea eronată în evidența contabilă a fondului forestier aparținând domeniului public al localității. Nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă bunurile rezultate din dezafectarea unor active corporale, respectiv contravaloarea unei conducte de alimentare cu gaze naturale, parte componentă a investiției publice în curs „Alimentare cu gaze naturale în orașul Ocnele Mari”. S-au menținut nejustificat în evidența contabilă în contul 231 „Active fixe corporale în curs de execuție” a unor investiții care au fost finalizate și recepționate. S-a constatat diminuarea nejustificată, cu suma de 487 mii lei a contului bilanțier 464 „Creanțe ale bugetului local” cu sumele aferente contribuabililor aflați în stări fiscale speciale (insolvență, faliment, reorganizare). Nu s-a înregistrat în evidența fiscală și în evidența contabilă a tuturor documentelor reprezentând titluri de creanță (procese verbale de contravenție) consemnate în registrul de corespondență de intrări-ieșiri al Primăriei Ocnele Mari. S-a constatat neînregistrarea sau înregistrarea eronată în contabilitate a unor operațiuni prin care a fost denaturat soldul contului 212 „Construcții” cu suma de 1573 mii lei. Sistemul de control intern a fost proiectat parțial și nu funcționează în conformitate cu prevederile legale, fiind consemnate deficiențe privind: identificarea riscurilor asociate tuturor activităților pentru îndeplinirea obiectivelor entității, elaborarea și aprobarea procedurilor operaţionale, identificarea funcțiilor sensibile, delegarea responsabilităților, gestionarea documentelor. Referitor la desfășurarea activității de audit intern s-a constatat că deși sunt întocmite planuri de acțiune de implementare a recomandărilor, auditorul intern nu a urmărit implementarea acestora și nu a întocmit fișa de urmărire a implementării recomandărilor. Compartimentele auditate nu au comunicat periodic stadiul implementării recomandărilor. Nu s-au respectat prevederilor legale privind conduita organului fiscal local în cazul deschiderii procedurii insolvenței debitorilor înregistrați în evidența fiscală a entității auditate la data de 31.12.2016. Din verificarea efectuată asupra unui eșantion de 10 debitori aflați în evidența fiscală cu obligații la data de 31.12.2016, pentru care s-a deschis procedura insolvenței, potrivit legii, a rezultat că Primăria Ocnele Mari, prin compartimentul de specialitate, nu a declarat lichidatorilor creanţele existente în evidenţa fiscală pe plătitor, în vederea recuperării acestora. Nu s-a operat în evidența pe plătitor (evidența separată) și neînregistrarea în evidența contabilă în conturi extrabilanțiere a creanțelor bugetului local asupra contribuabililor pentru care s-a constatat starea de insolvabilitate, fără bunuri sau venituri urmăribile, în perioada 2014-2016. Nu s-au respectat prevederile legale în vigoare referitoare la situațiile în care instanța a dispus înlocuirea amenzilor contravenționale neachitate cu prestarea unei activități în folosul comunității.

 

S-a prejudiciat bugetul local prin mai multe pierderi patrimoniale

 

Tot Curtea de Conturi a mai descoperit că Primăria Ocnele Mari nu a stabilit, nu a urmărit și încasat veniturile bugetului local reprezentând taxa specială pentru susținerea dezvoltării turismului în orașul Ocnele Mari, instituită pentru anul 2016 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 68/30.10.2015. Din verificarea efectuată asupra evidenței autorizațiilor de construire eliberate în perioada 2012-2016, s-a constatat că nu s-a efectuat o verificare sistematică de către personalul de specialitate din cadrul Primăriei Ocnele Mari a gradului de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizațiilor de construire, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării sau prelungirea acesteia și stabilirea taxei de regularizare. Au fost stabilite venituri suplimentare în sumă de 8 mii lei la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 4 mii lei. La nivelul compartimentului impozite și taxe locale nu se asigură întocmirea corectă și cronologică a registrului de rol nominal unic, atât în format letric cât și în format electronic. Aplicația informatică cu ajutorul căreia sunt gestionate impozitele și taxele locale, nu asigură întocmirea registrului de rol nominal unic potrivit reglementărilor legale în vigoare și nu asigură accesul la istoricul datelor înregistrate în ultimii cinci ani, anterior anului fiscal de referință. Neconcordanţa datelor din evidenţele fiscale ale autorităţii administraţiei publice locale Ocnele Mari cu cele din registrele agricole. Nefacturarea redevențelor și chiriilor precum și a majorărilor de întârziere pentru neplata la termen, conform obligațiilor contractuale și nu s-a organizat evidenţa contractelor de concesiune în conformitate cu prevederile legale în vigoare, constatându-se că entitatea auditată nu conduce registrul „Oferte” şi registrul „Contracte”. Păgubirea bugetului local prin pierderile patrimoniale provenite din neurmărirea veniturilor din amenzi și din impozite și taxe locale în termenele legale de prescripție, în sumă de 32 mii lei, prin neaplicarea măsurilor de executare silită de către organul fiscal local, conform prevederilor legale aplicabile. S-au calculat accesorii în sumă de 5 mii lei. Prejudicierea bugetului local prin pierderile patrimoniale reprezentând veniturile neîncasate de la debitori radiați sau pentru care Primăria Ocnele Mari nu s-a înscris la masa credală, cu suma de 12 mii lei. Au fost calculate accesorii în sumă de 4 mii lei. Din verificarea unui eșantion care a cuprins contribuabili persoane juridice la care au fost operate scăderi de debite din evidența fiscală pentru anul 2015, a rezultat în cazul unui contribuabil persoană juridică, că în mod nejustificat și nelegal s-a procedat la scăderea sumei de 1 mie lei reprezentând penalități calculate pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale reprezentând impozit teren. Totodată, s-a constatat întocmirea și emiterea de certificate de atestare fiscală neconforme cu evidența pe plătitor, prin neînscrierea creanțelor bugetare, în cazul contribuabilului menționat și a unui contribuabil persoană fizică, care înregistrau obligații de plată neachitate, la data emiterii actului administrativ fiscal.

 

La investiția „Reabilitare și consolidare Pod str. Căpșunilor” au fost efectuate plăți pentru lucrări neexecutate

 

Nu s-au respectat prevederile legale în vigoare referitoare la desfășurarea operațiunii de inventariere generală a patrimoniului public și privat pe anul 2016, astfel: nu au fost supuse verificării și confirmării creanțele și datoriile față de terți; nu s-a procedat la inventarierea obiectivelor de investiții în curs; nu a fost efectuată o analiză a componenței sumelor înregistrate în soldul contului 231 „Active fixe corporale în curs de execuție”; nu au fost inventariate stocurile de materiale rezultate din dezmembrări de active (conducte de gaze naturale) și stocurile de material lemnos rezultat din tăierile efectuate conform actelor de punere în valoare aprobate de Direcția Silvică Vâlcea. Nu au fost respectate prevederile legale privind operațiunile de închiriere de bunuri proprietate publică. S-a constatat că entitatea auditată a închiriat anual pe bază de contract un teren aparținând domeniului public pe care a fost amplasată o construcție provizorie (chioșc), fără aprobarea consiliului local și fără autorizație de construire, în cazul unui agent economic. Nu au fost respectate prevederile legale privind modul de administrare a bunurilor proprietate publică, prin schimbarea destinației imobilului Școala Ocnița - Cancelarie, fără obținerea avizului Ministerului Educatei Naționale. S-a constatat că imobilul respectiv a fost amenajat cu destinația Muzeu, spațiu în care sunt expuse diverse obiecte și nu este deschis publicului. Au fost angajate și efectuate cheltuieli pentru prestări servicii anunțuri publicitare, pentru care entitatea nu a putut face dovada realității serviciului prestat. Efectuarea unei plăți nelegale din bugetul local în sumă de 4 mii lei către un agent economic, reprezentând contravaloarea a 600 tone piatră subgabaritică facturată și achitată, dar care nu a fost recepționată. S-au calculat accesorii în sumă de 1 mie lei. S-a constatat efectuarea unei plăți nelegale din bugetul local în sumă de 22 mii lei către o persoană fizică autorizată, reprezentând TVA înscris pe factura, întocmită pentru lucrările de reparații curente la acoperișul sediului primăriei, în condițiile în care antreprenorul nu era plătitor de TVA. S-au calculat accesorii în sumă de 6 mii lei. Urmare verificării cheltuielilor de capital efectuate în anul 2016, s-a constatat că la lucrarea de investiții „Reabilitare și consolidare Pod str. Căpșunilor”, au fost efectuate plăți din bugetul local în sumă 15 mii lei, pentru lucrări neexecutate, acceptate la plată, facturate și achitate necuvenit. Au fost calculate accesorii în sumă de 2 mii lei. Din examinarea documentelor care au stat la baza plăţilor efectuate către societatea furnizoare de servicii, aferente consumului de energie, respectiv, gaz natural utilizat pentru încălzire, de către Școala Gimnazială „Costea Marinoiu” Ocnele Mari în perioada 2015-2016, s-a constatat că entitatea a efectuat plăţi nejustificate (accize incluse nelegal în valoarea facturii), în sumă de 3 mii lei. Au fost calculate accesorii în sumă de 1 mie lei. S-au efectuat cheltuieli majorate nejustificat pentru lucrări de reparații curente la Grădinița „Căsuța din poveste” Ocnele Mari”. A fost efectuată o plată din bugetul local în sumă 2 mii lei, pentru lucrări care conțin în prețul tâmplăriei termopan și o parte din TVA înscris de către producătorul de la care s-a aprovizionat executantul lucrărilor. Nefundamentarea veniturilor proprii pentru anul 2016 cel mult la nivelul realizărilor din anul 2015, în situaţia în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugete în ultimii 2 ani a fost mai mic de 97% pe fiecare an. Estimarea veniturilor proprii ale bugetului local al Primăriei Ocnele Mari pe anul 2016 nu a avut la bază constatarea, evaluarea şi inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi alte elemente specifice, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe