Flacăra HOREZU a obţinut scorul meciurilor tur ale barajului pentru promovarea în Liga 3! Vâlcea va avea din nou echipă la nivel naţional

duminică, 17 iunie 2018
FLACĂRA HOREZU - RAPID BUZESCU 8-0 16:33 VERDEŞ ŞI NISTOR AU REUŞIT ”DUBLE”

Flacăra a obţinut scorul meciurilor tur ale barajului pentru promovarea în Liga 3! Vâlcea va avea din nou echipă la nivel naţional

Având pe teren mulţi jucători care au evoluat anii trecuţi în primul sau al doilea eşalon, Flacăra Horezu (Vâlcea) a făcut scorul zilei, 8-0 (5-0), în prima manşă a barajul de promovare în Liga 3 cu Rapid Buzescu (Teleorman). Rămas fără nicio echipă profesionistă de fotbal de un an, judeţul Vâlcea va fi reprezentat sezonul viitor în Liga a 3-a de Flacăra, echipa din oraşul ceramicii. După 13 ani de aşteptare, timp în care a pierdut două baraje, Horezu revine în al treilea eşalon.

Veteranul Florin Matache a fost singurul care a intuit rezolvarea calificării încă din tur, după ce, cu o săptămână înaintea jocului, se declara nemulţumit cu o eventuală victorie la 3-4 goluri diferenţă. Astfel, Flacăra a făcut cel mai bun meci al sezonului chiar la baraj şi a început cu două ocazii imense ratate de Georgescu şi Nistor.

Golul descătuşării a venit după un sfert de oră şi a fost reuşit de Ovidiu Popescu, cu un şut plasat de la 20 de metri. Antrenorii-jucători Adi Popa şi Bobi Verdeş au colaborat la golurile din minutele 22 şi 24, marcate de ”secund” din pasele decisive ale ”principalului”, iar oaspeţii au căzut complet. Covalschi a fost şi el aproape de gol, dar şutul său din lovitură liberă a fost respins cu greu de lângă bară de portarul oaspeţilor.

S-a făcut 4-0 în minutul 31, după o centrare excelentă a lui Samson de pe dreapta şi finalizată cu capul de căpitanul Nistor.

Antrenorul de la Buzescu, Florin Răducu a făcut două modificări, dar nimic nu s-a schimbat la echipa sa, incapabilă să dea o replică seriosă. A venit şi golul cinci în minutul 39, când Verdeş a insistat la un balon, a luat faţa unui fundaş, a centrat şi Georgescu a marcat.

Golurile au continuat să curgă în poarta oaspeţilor şi în partea secundă. Covalschi a recuperat în jumătatea oaspeţilor, Verdeş a pasat decisiv şi Nistor a marcat cu un şut de la 16 de metri. Nigerianul Samson a marcat şi el în minutul 78, cu un şut superb de la 25 de metri şi scorul a devenit 7-0. Au urmat două ocazii mari pentru antrenorul-jucător Adrian Popa.  Juniorul Simeanu  a fost la un pas de gol în minutul 84, când a reluat din 12 metri, dar portarul Alecu a scos uimitor. Acelaşi Ionuţ Simeanu a închis tabela la 8-0 în minutul 88, cu un şut superb, la vinclu, de la 18 de metri!

Returul este programat sâmbătă, 23 iunie, la Buzescu, în Teleorman, însă Flacăra este deja promovată, fiind aproape imposibil ca scorul din tur să fie întors.

Debut în antrenorat cu promovare!

La primul an în calitate de antrenor, Adrian Popa (29 ani) obţine o performanţă excelentă, promovarea în Liga a 3-a. ”Este o victorie foarte importantă, nu ne aşteptam la o diferenţă aşa mare de scor, promovarea este aproape asigurată. Vreau să le mulţumesc acestor băieţi minunaţi, care au muncit din greu pentru aceste rezultate, s-a format o echipă frumoasă şi toată lumea din zonă trebuie să îi aprecieze. Am tratat meciul foarte serios, am fost pregătiţi şi concentraţi şi a ieşit foarte bine. Vom trata meciul serios şi la Buzescu şi sper să obţinem şi acolo un rezultat bun. Ne dorim promovarea şi să facem în continuare o echipă frumoasă la Horezu, avem suporteri minunaţi, le mulţumim pentru susţinere, i-am simţit aproape tot campionatul”, a afirmat Adrian Popa.

Ultima promovare vâlceană în Liga a 3-a a fost obţinută tot de către un antrenor foarte tânăr, Octavian Iordache cu Şirineasa.

Ciprian Dinu: ”Putem face o figură frumoasă în Liga a 3-a!”

Imbatabil la duelurile unu la unu cu adversarii, Ciprian Dinu a condus excelent defensiva Flacărei pe tot parcursul sezonului.

”Dacă facem ce trebuie şi ce pregătim, valoarea îşi spune cuvântul şi rezultatul este în consecinţă. Cred că, dacă juca sezonul acesta în Liga a 3-a, echipa actuală era în acest sezon în prima jumătate a clasamentului. Trebuie să luăm pas cu pas, diferenţa este foarte mare după tur, dar să fim serioşi, cu muncă, determinare şi concentrare putem face ceva frumos pentru acest acest oraş. Şi în Liga a 3-a, păstrându-se acest nucleu frumos şi alături cu câţiva juniori, putem face o figură frumoasă şi acolo. Eu, dacă sunt dorit în continuare, rămân alături de Adi Popa”, a declarat Ciprian Dinu.

Ionuţ Simeanu: ”Mergem liniştiţi în Teleorman”

Juniorul Ionuţ Simeanu a intrat pe finalul jocului cu Buzescu şi a marcat un gol superb. ”A fost un joc tensionat până ne-am desprins, apoi totul a venit de la sine. Am câştigat la o diferenţă foarte mare şi mergem liniştiţi în Teleorman. Suntem foarte ferciţi şi dorim să ne mai oprim, dacă se poate, doar în Liga a 2-a”, a jubilat Ionuţ Simeanu.

Primarul din Horezu vizează Liga a II-a!

Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, savurează promovarea în Liga a 3-a şi are planuri mari pentru echipa din Treapt. ”Ne-a ieşit ce ne-am dorit, anume promovarea în Liga a 3-a, iar peste patru ani, ne vedem în Liga a 2-a! Avem bugetul aprobat, unul suficient ca să stăm la mijlocul clasamentului în Liga a 3-a. Apoi, din 2019, vom începe să urcăm spre lucrurile fruntaşe. Vom avea un buget bun, partea majoritară vine de la Primărie, iar o altă parte însemnată vine de la sponsori.  Asigurăm echipei tot ce se poate asigura, aţi văzut că vin mulţi oameni din tot judeţul la stadion”, a spus edilul şef.

Din primăvară vor începe lucrările de modernizare a stadionului din Treapt, unde se va construi o tribună cu 1000 locuri pe scaune, vestiare noi, noctură, tabelă electronică şi un microhotel.

FLACĂRA HOREZU (Vâlcea) - RAPID BUZESCU (Teleorman)      8-0
Ovidiu Popescu 15', Bobi Verdeş 22', 24', Raul Nistor 31', 61', Radu Georgescu 39', Samson Nwabueze 78', Ion Simeanu 87'

Matache - Samson, C. Dinu, Şcheau (Vladu 68'), Covalschi - Ov. Popescu, Precup - Ad. Popa, Nistor (Simeanu 68'), Georgescu (Stănică 44') - Verdeş (Oprescu 68')
Antrenor: Adrian Popa

Alecu - Buzică, I. Năstase, Mircea, Slăvitescu - Al. Gheorghe (I. Badea 36'), Slobozeanu - Sabou (Cazacu 36', Trăistaru 69'), Olteanu, M. Marin (Cioran 56') - Nica
Antrenor: Florin Răducu

Stadion: Treapt (Horezu - Vâlcea); Spaectatori: 1.500; Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti); Asistenţi: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa - Prahova) şi Doru Nicolae Petre (Bucov - Prahova).

Text şi foto: Adi Georgescu (prosport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe