Bilanţul dezastrelor lăsate în urmă de ploile torenţiale căzute în ultimele zile în Vâlcea!

duminică, 17 iunie 2018

 

Urmare a situațiilor aflate în dinamică, din cauza efectelor fenomenelor de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, manifestate prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii, căderi de grindină și cantități de apă ce pot depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60-80 l/mp, luând în considerare informările transmise de către structurile cu atribuții în domeniu, Instituția Prefectului - Județul Vâlcea informează asupra situației existente în dimineața zilei de 15 iunie 2018. Astfel, pe reţeaua de drumuri naţionale și județene, la această oră nu sunt înregistrate evenimente deosebite, circulația auto desfășurându-se în condiții de siguranță. În localitățile Râmnicu Vâlcea, Brezoi și Bujoreni s-au înregistrat căderi accidentale de arbori, respectiv: total copaci căzuţi pe autoturisme - 22; total copaci căzuţi pe carosabil - 24; total copaci căzuţi pe clădiri  - 11; total copaci căzuţi pe linii electrice - 4; total acoperişuri afectate  - 4. Referitor la nivelul reţelelor de energie electrică la această oră sunt afectate 9 linii de 20 Kv cu 220 posturi transformare, fiind afectaţi un număr de 2.308 consumatori din localităţile: Băile Olăneşti, Brezoi, Racoviţa, Câineni, Boişoara, Perişani, Horezu, Vaideeni, Mateeşti, Berbeşti, Costeşti, Bărbăteşti, N. Bălcescu şi Călimăneşti. Echipele CEZ au intervenit în toate zonele afectate în vederea soluţionării avarilor înregistrate. Total intervenții ca urmare a fenomenelor meteo periculoase: 146.

 

Drumuri şi poduri din Bărbăteşti şi Malaia, afectate de aluviuni şi căderi de pietre

 

Ploaia din dimineața zilei de 16 iunie, ca și viitura care a angrenat aluviuni, au afectat pe drumul DJ 646E la km. 2+175, în comuna Bărbătești, sat Bodeşti, structura de rezistenţă a podului care traversează râul Otăsău. În aceste condiții, împreună cu inspectorul șef al ISU Vâlcea, lt. col Dan Pascaru, prefectul Florian Marin s-a deplasat în zona afectata pentru evaluarea la faţa locului a situației. În perimetrul podului, pentru stabilizare, au fost transportate arocamente de la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea și s-a acționat cu utilaje şi cu efective de la Primăria Bărbăteşti, ABA Olt (SEGA Vâlcea) și RAJDP Vâlcea. „Primarului localității, domnul Constantin Banacu, structurilor mentionate ca și conducerilor acestora, le mulţumesc foarte mult pentru intervenția profesionistă”, a spus prefectul Florian Marin! În localitatea Malaia, în urma precipitaţiilor din dimineaţa zilei de 16 iunie, pe DN 7A km 30+280 au căzut pietre pe carosabil, însă acestea au fost îndepărtate cu ajutorul unui buldoexcavator, iar în continuare lucrătorii Secţiei Judeţene de Drumuri Naţionale interveneau pentru asigurarea scurgerii apelor în zona Brezoi la km 10+500, traficul în zona se desfăşoară în condiţii normale. La nivelul autorităţilor locale s-a intervenit cu ajutorul comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, pentru asigurarea accesului pe toate drumurile de interes local, iar în continuare se procedează la inventarierea tuturor obiectivelor afectate în vederea întocmirii Rapoartelor operative şi de sinteză, potrivit prevederilor legale. La nivelul reţelelor de energie electrică, echipele CEZ Distruibuţie au intervenit pe tot parcursul zilelor de 15 şi 16 iunie 2018 la toate deranjamentele produse, astfel încât la această oră nu se mai înregistrează întreruperi în alimentarea cu energie electrică din cauza fenomenelor hidrometerologice.

 

Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă la Călimăneşti

 

La nivelul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au fost înregistrate mai multe solicitări pentru evacuarea apei din gospodării, astfel s-a intervenit în municipiul Râmnicu Vâlcea, în localitatea Călimăneşti, în localitatea Băbeni, precum şi în localitatea Nicolae Bălcescu. Viitura a făcut prima victimă. Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă la Călimăneşti. În zonă a plouat vineri noapte cât pentru o lună întreagă. La data de 15 iunie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat în comuna Stroeşti satul Obroceşti, punctul Motoeşti, unde 50 de familii (circa 150 de persoane) rămăseseră izolate de restul localităţii, în urma prăbuşirii drumului local afectat de viitura produsă ca urmare a precipitaţiilor abundente. În zonă, s-a intervenit de urgenţă pentru redarea în circulaţie a drumului comunal 131 Stroeşti - Obroceşti. Şi în comuna Cernişoara vremea rea a adus multe neplăceri locuitorilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a fost şi în această localitate, în mai multe puncte afectate de precipitaţiile abundente, alături de oficialităţile locale, pe care le-a asigurat că le va sprijini în demersurile necesare obţinerii de fonduri guvernamentale, în vederea înlăturării efectelor produse de calamităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe