|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Batran muscat de un caine maidanez la Muereasca. Primarul depasit de situatie! 

muscat de caine

Muereasca – localitate europeană (??).
An de grație 2018.
În seara asta, un om în vârstă a fost mușcat de un câine al străzii chiar în fața mea. Eu eram împreună cu fetița mea, iar omul, de vârsta tatălui meu, mergea spre casă, venind pe jos de la Muereasca de Sus. Îmi spusese că îi este frică să treacă singur prin dreptul câinilor, aflați în stradă undeva mai jos cu 200 de m de casa mea, deoarece îl mușcaseră duminica trecută în timp ce mergea spre biserică. Am ajuns acolo, iar, în momentul în care am crezut că am trecut de ei, unul din câini s-a repezit la om și l-a mușcat de mână. Norocul lui a fost ca avea haina pe mâna și nu l-a prins prea tare. Eu am aruncat cu pietre în câine și am țipat în timp ce-mi țineam strâns fetița de mână. De la vale a mai venit cineva și câinele a fugit dar, după ce bătrânul s-a îndepărtat vreo 10 m, s-a repezit din nou să-l muște. După ce i-am alungat pe câini cu pietre, eu am sunat la 112 și am povestit despre incident, subliniind că sunt împreună cu un copil in vârstă de 7 ani și mi-e teamă să mai trec prin zona respectivă. Mi s-a spus că voi fi sunată de către agentul de poliție și așa a fost. Agentul m-a sunat și mi-a spus la telefon că situația câinilor din zona respectivă este cunoscută dar, din păcate, poliția nu are competență să intervină în acest caz deoarece sunt câini fără stăpân și de astfel de situații se ocupă primăria. Se știa, și cazul este cunoscut și de către primărie, unde au mai fost făcute numeroase sesizări dar fără să se rezolve ceva….
Deci, în ce lume trăim??? Ce să mai așteptăm? Așteptăm, poate, ziua în care domnul primar se va deplasa singur, pe jos, nu doar cu mașina, pe undeva mai jos cu 500 de m de Primărie, drum județean, și să fie nevoit să se apere cu bâta de câini așa cum facem noi toți, cei din zona respectivă!

Sursa: postare facebook.com

Leave a Response