|vineri, septembrie 21, 2018
  • Follow Us!

HCM Râmnicu Vâlcea și-a conturat lotul de jucătoare pentru sezonul următor (2018-2019) 

FB_IMG_1527009722111

HCM Râmnicu Vâlcea și-a conturat lotul de jucătoare pentru sezonul următor (2018-2019), bazându-se în mare parte pe jucătoarele care au contribuit la calificarea echipei noastre în Cupele Europene.
S-a renunțat la serviciile jucătoarelor Natasa Krnic, Sara Vukcevic, Marina Razum și Carmina Manea, precum și la cele împrumutate, respectiv Hermina Stoicănescu și Cristina Mitrache.
S-a avut în vedere ca lotul să fie completat cu jucătoare valoroase, componente ale echipelor naționale în țările din care provin. Astfel, a fost transferată MARIJA PETROVIC de la Vardar Skopje, componentă a naționalei Serbiei, precum și YULIYA DUMANSKA, ANDREEA PRICOPI și ANA MARIA POPA, componente ale echipei naționale a României. Este evident că, în sezonul viitor, HCM RM.VÂLCEA dispune de 6 jucătoare componente ale naționalei de senioare a ROMÂNIEI, lângă cele trei venite adăugându-se Raluca Băcăoanu, Andreea Adespii și Cristina Florica, dar și două handbaliste în lotul național de tineret, Alexandra Badea și Diana Ciucă. Menționăm că în vederile selecționerului Martin Ambros se află și centrul echipei noastre, Maria Gavrilă.
Acestora li se adaugă Marta Lopez și Alicia Fernandez din naționala Spaniei, Irina Glibko din naționala Ucrainei, Natalia Vasileuskaya din naționala Belarusului, Ines Khouildi din naționala Tunisiei și Petra Blazek, portarul și căpitanul naționalei Austriei.
Sperăm într-o evoluție pe măsură și clasarea echipei noastre pe podium în sezonul viitor, precum și un traseu cât mai lung în CUPA EHF!

Leave a Response