|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Primăria municipiului a pregătit un program dens şi complex de manifestări dedicate aniversării a 630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului 

Primaria Ramnicu Valcea cladire (4)

 

Sub genericul ”Zilele Râmnicului – 630 de ani de la prima atestare documentară a municipiului – 20 mai 1388 – 20 mai 2018”, Primăria Râmnicu Vâlcea, împreună cu partenerii săi, a pregătit o serie de manifestări diversificate şi de cea mai bună calitate, care debutează pe 18 mai şi se va finaliza pe 25 mai. Printre elementele cele mai importante ale ”Zilelor Râmnicului 2018” se numără Şedinţa festivă a Consiliului Local de vineri, 18 mai, de la ora 10.00 – ce va fi urmată de o paradă festivă până la Statuia lui Mircea cel Bătrân şi de un moment artistic prezentat de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni (18 – 20 mai, în Scuarul Mircea cel Bătrân), Festivalul Filmului European (18 – 20 mai, la Cinematograful ”Geo Saizescu”), Festivalul Internaţional ”Tinere Talente” (19 – 21 mai, Filarmonica ”Ion Dumitrescu”), ”Caravana Fimului Românesc – Cartea şi Filmul” (21 – 25 mai, Scuarul Mircea cel Bătrân), expoziţii sau întreceri sportive între care se distinge ”Crosul Râmnicului” din data de 20 mai, de la ora 10.00. Nu vor lipsi concertele din centrul Râmnicului, ce vor atinge toate genurile muzicale: vineri, 18 mai – folclor cu Familia Nuţi şi Vasile Tapotă Lătăreţu, Orchestra ”Rapsodia Vâlceană”, Valentin Sanfira şi Olguţa Berbec, sâmbătă, 19 mai – etno-pop cu Sylvie, Mădălina Cernat, Connect-R şi Antonia şi duminică, 20 mai – pop-rock cu Cally Roda, Aris, Andreea Bălan & Band şi Voltaj şi nici focul de artificii ce va fi lansat din zona centrală duminică, 20 mai, la ora 22.00. Primăria municipiului mulţumeşte tuturor partenerilor care şi-au adus contribuţia la realizarea unui astfel de program dens şi complex şi îi invită pe râmniceni să ia parte la toate manifestările pregătite pentru principala sărbătoare identitară a oraşului.

Leave a Response