|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, condamnat la 2 ani de închisoare într-un alt dosar de corupţie 

deaconeasa-1

 

Prin decizia penală nr. 362 din 04.04.2018, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat pe Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa şi administrator al unor societăți comerciale și fundații, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată și dare de mită. Tot instanţa l-a mai condamnat  pe Marius Bărbulescu, comisar general la Garda Națională de Mediu (2009, 2011, 2012), director al Direcției Generale de Control a Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (2010), la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și luare de mită. Stabilește pentru inculpatul MICLĂUȘ FLORIN o pedeapsă de 9 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În cazul inculpatului Miclăuș Florin, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Miclăuș Florin va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 40 zile în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. Instanţa a dispus confiscarea specială, în folosul statului de la inculpatul Bărbulescu Ion Marius, a sumei de 85.228 lei, precum şi confiscarea muniției identificată cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul Deaconeasa Gheorghe. Obligă pe fiecare dintre inculpații Bărbulescu Ion Marius și Deaconeasa Gheorghe la plata câte unei sume de 25.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat și pe inculpatul Miclăuș Florin la plata sumei de 2.500 lei, cu același titlu. Obligă apelanții inculpați Bărbulescu Ion Marius și Miclăuș Florin la suma de 1.000 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În urmă cu exact trei ani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: BĂRBULESCU ION MARIUS, comisar general la Garda Națională de Mediu (2009, 2011, 2012), director al Direcției Generale de Control a Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (9 acte materiale) și luare de mită; DEACONEASA GHEORGHE, administrator al unor societăți comerciale și fundații, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată (9 acte materiale), dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor; MICLĂUȘ FLORIN, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2009-2011, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei fundații, a acționat în scopul obținerii controlului asupra unei importante suprafețe de teren forestier situată pe raza județelor Vâlcea, Gorj și Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potențialului turistic al stațiunii Voineasa, județul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârșia Lotrului, precum și a obținerii custodiei și, mai apoi, a dreptului de administrare pentru situl Natura 2000 Parâng prin intermediul fundației pe care o reprezintă. Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârșia Lotrului. În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de bani și de foloase și a remis suma de 35.000 lei și foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius. În schimbul acestor bani și foloase, inculpatul Bărbulescu Ion Marius, prevalându-se de influența pe care o avea, direct și/sau prin organele de conducere ale unor instituții publice a intervenit pe lângă: funcționari din cadrul Ocolului Silvic Voineasa ce urmau să realizeze inventarierea, delimitarea și punerea în valoare a materialului lemnos de pe terenurile cu vegetație forestieră ale mai multor moștenitori, în vederea urgentării finalizării procedurii de punere în valoare și a obținerii cu prioritate a contravalorii materialului lemnos; funcționari din cadrul Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea și Agenției Regionale de Protecție a Mediului Craiova, ambele structuri teritoriale al Agenției Naționale de Mediu, în vederea obținerii, de către inculpatul Deaconeasa Gheorghe, a unor avize de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement in stațiunea turistica Voineasa, Județul Vâlcea” și Planul Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa (subzona A: Muntele Mioarele – Muntele Coasta Benghi; subzona B: Muntele Puru – Muntele Zănoguța; subzona C: Muntele Miru – Obârșia Lotrului și subzona D: Muntele Cărbunele – Muntele Ștefanu); funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor și celorlalte instituții și autorități publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe; personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceștia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancțiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, astfel încât acesta să-l sprijine în continuare pe inculpatul Deaconeasa Gheorghe în demersurile privind exploatarea forestieră în zona Obârșia Lotrului; echipele de control din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor – Direcția de Inspecție și Control, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile inculpatului Deaconeasa Gheorghe și fundației sale; comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceștia în cursul lunilor august-septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice), în rezervațiile naturale din situl Natura 2000 Parâng, pentru obținerea unor rezultate ale controalelor favorabile aceluiași inculpat; funcționarii publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Secretariatului General al Guvernului implicați în procedura de realizare și avizare a notelor de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de guvern privind scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 9,919 hectare teren cu vegetație forestieră, în legătură cu adoptarea H.G. nr. 859/24.08.2011, pentru urgentarea și/sau efectuarea acestor acte, de realizarea cărora era interesat inculpatul Deaconeasa Gheorghe. De asemenea, inculpatul Bărbulescu Ion Marius, a acceptat promisiunea dării de bani și de foloase, a pretins și/sau primit suma de 35.000 lei și foloasele constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei de la inculpatul Deaconeasa Gheorghe. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 18 decembrie 2014, la domiciliul inculpatului Deaconeasa Gheorghe, a fost identificată următoarea cantitate de muniție: 4 cartușe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartușe cu bile de cauciuc, 28 de cartușe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale/neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de către DNA – Serviciul Teritorial Pitești. Cu ocazia audierii, inculpatul Miclăuș Florin a făcut afirmații mincinoase ce privesc aspecte esențiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat de organele de urmărire penală. Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Bărbulescu Ion-Marius și Deaconeasa Gheorghe, până la concurența sumei de 85.228 lei. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response