Parohia Ostroveni alături de copiii din centrele de plasament

sâmbătă, 28 aprilie 2018

Luni, 23 aprilie, Parohia Ostroveni din Râmnicu-Vâlcea a organizat noi activități social-filantropice la Centrul de copii Nr. 4 din cartierul Ostroveni.

Pentru copii parohia a oferit masa de prânz și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Vizita face parte din seria activităților social-filantropice desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, de către parohiile din Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic Eparhial.

Părintele Protoiereu Ion Dincă, parohul Bisericii „Înălțarea Domnului” – Ostroveni, a subliniat în cadrul întâlnirii cu tinerii că „elementele definitorii comunităţii creştine sunt date de virtuți precum bunătatea, iubirea față de Biserică și respectul față de binefăcători și față de cei care ne poartă de grijă. Întreg personalul care se ocupă în centre de îngrijirea și educarea tinerilor își desfășoară activitatea și prin prisma experienței vieții de familie, manifestându-și aici vocația de părinte. Chipurile lor rămân imprimate în conștiințele tuturor și, de aceea, este important să rămânem ascultători și să împletim armonios aptitudinile intelectuale și practice cu formarea caracterului și personalității noastre”, a precizat părintele. Pentru afirmarea aspectului comunitar al parohiei, părinții slujitori participă la unele activități ale centrelor, iar în cadrul activităților sociale pe care parohia le desfășoară în centre, servesc masa împreună cu acești tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe