Deși directivele europene includ pe lista combustibililor alternativi ecologici gazul natural comprimat (GNC), acesta nu se regăsește într-o listă întreagă de documente legislative locale. Ministerul mediului promite însă că va remedia situația cât mai repede posibil.

”Vom remedia situația cât de repede posibil, va trebui să modificăm legislația, acest lucru ar putea dura, totuși, câteva luni”, a declarat pentru energynomics.ro secretarul de stat din Ministerul Mediului, Ion Cîmpeanu. El a explicat că deși aceste modificări nu sunt de competența sa, colegii din minister au în vedere modificările legislative necesare includerii GNC pe lista combustibililor ecologici.

”Este vorba de două documente principale țin de Ministerul Mediului și care, în baza principiului neutralității de legiferare față de diverse tehnologii, promovat de diverse directive europene, ar trebui să fie deschise și celorlalți carburanți alternativi, nu doar electromobilității”, susține Dumitru Becsenescu, director general Antares Group.

Primul Ordin privește finanțarea infrastructurii de alimentare, iar al doilea- subvenționarea achiziției de autovehicule electrice, explică Dumitru Becsenescu.

La rândul său, Ministerul Transporturilor are în vedere modificarea și completarea Ordinului 229/2003 pentru a include GNC pe lista combustibililor pentru care pot avea loc modificări ale autoturismelor, pe lângă gazul lichefiat (GPL). Diferența dintre GNC și GPL este sursa – în primul caz vorbim de o sursă curată – și anume gazul de sondă, versus gaz de prelucrare petrolieră, care este cu mult mai poluant, a explicat expertul citat.

Guvernul României a adoptat, prin hotărâre, luna trecută, Cadrul național de politici pentru dezvoltarea pieței în ceea ce privește combustibilii alternativi în sectorul transporturilor, pentru instalarea infrastructurii relevante în România și pentru înființarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi.

”Pașii următori vor consta în înființarea Consiliului, stabilirea procedurilor sale de lucru și asta va lua ceva timp. Apoi, vor trebui formate grupurile de lucru, coordonarea inter-ministerială, vor fi desemnați reprezentanții, format secretariatul… pe care noi urmează să-l alimentăm cu informații”, a declarat o sursă din piață pentru energynomics.ro.

Astfel, se pun bazele unui sistem de simplificare a investițiilor din domeniul combustibililor alternativi, însă și bazele legale ale construcției infrastructurii necesare vehiculelor electrice și a celor pe gaz comprimat (GNC) sau hidrogen.

Totodată, România va putea scăpa de procedura de încălcare a obligațiilor comunitare (infringement) inițiată în luna ianuarie de Comisia Europeană, din cauza lipsei transpunerii în legislație a cadrului național.

”Va mai dura ceva până ce vom scăpa de infringement. Va trebui notificată Comisia, apoi, aceasta va trebui să verifice respectarea normelor și procedurilor, după care va ridica procedura de infringement”, a mai spus sursa citată.

Comisia Europeană a decis, în ianuarie, să trimită Malta și România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a notifica cadrele naționale de politică în temeiul Directivei 2014/94/UE referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Statelor membre li s-a solicitat să notifice Comisiei cadrele naționale de politică până la 18 noiembrie 2016. Malta și România nu au dat curs acestei solicitări, deși au primit din partea Comisiei o scrisoare de punere în întârziere și un aviz motivat la 15 februarie, respectiv la 13 iulie 2017.

Sursa: http://www.energynomics.ro/ro/ministerul-mediului-va-modifica-legislatia-combustibililor-alternativi-ecologici-pentru-a-include-gazul-natural-comprimat/