|vineri, octombrie 19, 2018
  • Follow Us!

Primarul Adrian Cosac va demara un amplu proiect de amenajare a zonei centrale din comuna Vlădeşti 

Cosac

 

În acest an, primarul din Vlădeşti, Adrian Cosac, intenţionează demararea unui amplu proiect de amenajare a zonei centrale a localităţii. Astfel, în urma acestor investiţii, localitatea va avea un parc central, un sediu nou de primărie, o piaţetă publică: „Dorim o sală de sport modernă cu tribune, unde copiii să poată face sport şi după amiaza. Sala de sport se va construi pe  CNI. Trotuare care să îmbunătăţească imaginea localităţii vor fi executate din bugetul local. Nu am omis de aici refacerea centrului civic, piaţeta publică”. La iniţiativa primarului din Vlădeşti, Adrian Cosac, Consiliul Local al comunei a aprobat la sfârşitul anului trecut indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Construire pod peste râul Olăneşti în comuna Vlădeşti, judeţul Vâlcea” după cum urmează: valoare totală – 2.504.556 lei (inclusiv TVA), din care CM – 2.143.265 lei (inclusiv TVA). În comună, s-au continuat lucrările de consolidare a aleilor pietonale şi construire a rigolelor, de-a lungul DN 64, până la graniţa cu localitatea Păuşeşti Măglaşi. „Acum răspunderea toată e pe umerii mei, iar proiectele pe care le avem implică şi o responsabilitate crescută, însă activitatea din primărie mă defineşte în totalitate”, a afirmat edilul din Vlădeşti. Strategia administraţiei locale din Vlădeşti, de a dezvolta astfel comunitatea a atras mai întâi la sat copiii sau nepoţii celor din comună, care au început să se întoarcă acasă şi să investească în casele părinteşti, în case noi, iar ulterior Vlădeştiul a devenit atractiv şi pentru alţii. Este localitatea unde dezvoltatorii imobiliari investesc în cartiere rezidenţiale. Drumul Staţiunilor Vâlcene este cel mai lung traseu turistic din Vâlcea, o provocare pentru autorităţile judeţene şi locale. Pe acest traseu turistic sau drum al staţiunilor se află şi comuna Vlădeşti. De mulţi definită drept micul orăşel de la vest de Râmnic sau comuna metropolitană, Vlădeştiul are toate premisele pentru a fi un ambasador al turismului vâlcean. Vlădeştiul este localitatea aflată pe Drumul Staţiunilor, la marginea vestică a municipiului şi care pe ambele maluri ale râului Olăneşti oferă un spaţiu generos pentru acea parte de lume care doreşte să se trezească dimineată în miros de zâmbile, în foşnet de pădure, într-un confort urban dar într-o opţiune de gen viaţa la ţară.

Leave a Response