Cele 20 de investiţii care vor continua sau vor demara în 2018 ale primarului din Păușești-Măglași, Alexandru Dediu

duminică, 15 aprilie 2018

 

Primarul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu, a prezentat recent lista celor 20 obiective de investiţii care vor continua sau vor demara în anul 2018: „Dotarea şi reabilitarea Căminului cultural Păuşeşti Măglaşi”; „Extindere reţea de alimentare cu apă în comuna Păuşeşti-Măglaşi”; „Extindere şi modernizare Şcoala Primară Valea Cheii”; „Extindere reţea gaze naturale 2 km”; „Creare Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu”; „Modernizarea sistemelor de iluminat public stradal în comuna Păuşeşti-Măglaşi”; „Modernizare drumuri în comuna Păuşeşti-Măglaşi”; „Reabilitare Dispensar Medical Uman”; „Refacere Pod peste pârâul Olăneşti, pct. Pietrari”; „Realizarea de trotuare şi spaţii verzi adiacente DN 64 A”; „Refacere parţială împrejmuire la Şcoala Gimnazială «Achim Popescu»”; „Refacere împrejmuire la Şcoala Primară Valea Cheii”; „Realizare punţi pietonale în comuna Păuşeşti-Măglaşi”; „Achiziţionare paratrăsnet pentru primărie şi Şcoala Achim Popescu”; „Achiziţionare pompă udat teren fotbal”; „Amenajare spaţiu verde primărie”; „Achiziţionare echipament IT”; „Achiziţionare camere video”, etc. La convocarea primarului Alexandru Dediu, Consiliul Local al comunei Păuşeşti Măglaşi a aprobat în data de 15 februarie 2018 proiectul de buget local al comunei pe anul acesta şi a estimările pentru anii 2019-2021. Veniturile totale ale Primăriei Păuşeşti Măglaşi în 2018 vor fi de 8,52 milioane de lei (1,85 milioane de euro), din care venituri proprii 4.140.840 lei, sume defalcate din TVA 1.303.500 lei, subvenţii de la bugetul de stat 3.081.040 lei. Primarul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu, a anunţat că, în 2017, în localitate s-au montat circa 300 de lămpi cu led şi intenţionează în 2018 să extindă cu alte 500 de lămpi iluminatul public. „Am lucrat şi vom continua şi în 2018 la amenajarea trotuarelor pe o parte şi pe cealaltă a drumului naţional. Contractul este încheiat pe un termen de 3 ani pe o lungime de 7 km. Cred că am realizat în jur de 50% din acest proiect şi nici nu ne grăbim, este timp suficient pentru realizarea proiectului. Dacă cele trei proiecte aprobate prin PNDL 2 vor începe în anul 2018, atunci vom avea câteva lucrări importante de care să ne ocupăm anul viitor”, a spus primarul Alexandru Dediu. Prin intermediul finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, primarul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu, va extinde rețeaua de alimentare cu apă în localitate, fondurile alocate fiind de 1,4 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe