|joi, noiembrie 15, 2018
  • Follow Us!

Primarul din Măciuca, Mugur Mărcoianu, va reabilita și dota dispensarele din satele Ștefănești și Oveselu 

Marcoianu Maciuca

 

Primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu, a semnat recent contractele de finanțare pentru reabilitarea și dotarea dispensarelor din satele Ștefănești și Oveselu. Investiția se ridică la suma de peste 280.000 euro şi cuprinde reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a celor două centre medicale: „Secţiunea de dezvoltare este formată de proiectele prin PNDL, iar aici avem reabilitarea liceului şi a şcolii, reabilitarea celor două dispensarele medicale şi ar mai fi restul, o sumă destul de mică, pentru proiectul derulat prin PNDL 1, cel privind asfaltarea drumurilor, care se apropie de final. Totodată, secţiunea dezvoltare mai este completată şi de proiectul cu finanţare europeană Centrul social pentru persoane vârstnice, pentru care a fost semnat contractul de finanţare şi suntem în stadiul de a scoate la licitaţie proiectul tehnic şi ulterior execuţia. Din bugetul local cu siguranţă vom moderniza centrul civic pe care îl vom realiza până la 15 august 2018, de Ziua Comunei. Deocamdată suntem în elaborarea proiectului tehnic, iar modernizarea va însemna amenajarea unor alei pietonale, câteva locuri de parcare şi mult spaţiu verde. Totodată din GAL-ul Ţinutul Vinului, din care facem parte, intenţionam să depunem un proiect pentru eficientizarea iluminatului public şi montarea unor camere de supraveghere în punctele cheie ale localităţii”, ne-a mai spus Mugur Mărcoianu. Pentru anul 2018, administraţia locală din Măciuca se poate baza pe un buget de aproximativ 2 milioane de euro, din care 30% reprezintă cheltuieli de funcţionare, iar restul de 70% vor fi folosiţi pentru investiţii. Potrivit spuselor primarului Mugur Mărcoianu, noua formulă fiscală a afectat şi bugetul localităţii Măciuca, însă nu foarte mult încât să fie în pericol investiţiile: „Am avut şi noi excedent bugetar în 2016, dar nu a fost atât de mare încât să ne afecteze foarte mult, aşa cum a fost cazul altor localităţi. Avem un buget în care 30% sunt cheltuieli de funcţionare şi 70% cheltuieli de dezvoltare. Nu am avut probleme nici anul trecut cu plata salariilor către angajaţi, au fost achitate la timp. Bugetul este afectat de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, noi totuşi suntem o comună care are şi agenţi economici pe teritoriul ei şi, din acest punct de vedere avem o estimare destul de bună. Impact asupra bugetului mai are şi cota de minim 10% pe care trebuie să o acordăm pentru persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali, sumă suportată în totalitate anul trecut de Guvern. Este vorba de aproape 150.000 de lei, pe care noi trebuie să-i alocăm începând cu anul acesta”.

Leave a Response