|luni, aprilie 23, 2018
  • Follow Us!

Primarul din Tomşani, Dumitru Pearcu, va reconstrui puntea pietonală pe DC 149 Apa Sărată, sat Foleştii de Jos 

Pearcu Tomsani

 

Luna trecută, primarul comunei Tomşani, Dumitru Pearcu, a depus la autorităţile de mediu pentru avizare proiectul „Reconstruire punte pietonală pe DC 149 Apa Sărată, sat Foleştii de Jos, comuna Tomşani”. În cadrul alocărilor financiare prin intermediul PNDL 2, Ministerul Dezvoltării Regionale a repartizat comunei Tomşani, condusă de primarul Dumitru Pearcu, suma totală de circa 58,5 miliarde de lei vechi pentru două proiecte: „Construcţie pod din beton armat peste pârâul Bistriţa în punctul Boereasca, comuna Tomşani, jud. Vâlcea” (23,2 miliarde de lei vechi); „Construire pod peste râul Bistriţa, punct Chiceni, DC 133, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea” (35,3 miliarde de lei vechi). Anul trecut, primarul Dumitru Pearcu a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a celor zece drumuri de interes local pe Măsura 7.2. Valoarea întregului proiect se ridică la aproximativ 1 milion de euro şi este finanţat prin fonduri europene. Cele zece drumuri de interes local care vor fi modernizate sunt: Drumul Văilor, Uliţa Brutăriei, Măliniş, Lunca, Măcşoara Vale, Foleşti-Oteşani, Mestecăniş-Măldăreşti, Uliţa Balta Mare, Uliţa Cimitir din satul Tomşani şi Ototoci. Lungimea totală a uliţelor ce vor fi modernizate este de aproximativ 7 kilometri. La data de 12 septembrie 2016, primarul PSD din comuna Tomşani, Dumitru Pearcu, a semnat la sediul CIR Craiova din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) contractul de finanţare în vederea implementării proiectului „Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Tomşani, judeţul Vâlcea”. „Cetăţenii comunei beneficiază de toate utilităţile necesare unei comunităţi şi simt că au un nivel de trai ridicat, adică minimul necesar pentru o familie care locuieşte în mediul rural, exact ca cei din mediul urban. Toate instituţiile au încălzire centrală, au toalete, apă curentă. În fiecare sat există o bibliotecă. În satul Bogdăneşti am făcut o bibliotecă „Artur Silvestri” denumită aşa după numele unui mare scriitor care a murit şi în memoria lui familia ne-a donat mii de volume şi ceva mobilier. Vin copii şi chiar oameni de toate vârstele şi împrumută cărţi de la această bibliotecă. Există şi calculatoare la care pot comunica cu rudele lor din străinătate, elevii îşi pot lua referate pentru şcoală. Pe această cale doresc să le mulţumesc consilierilor locali, personalului primăriei care s-a specializat fiecare în domeniul lui de activitate şi pot să vă spun că au devenit adevăraţi profesionişti în domeniul în care lucrează. Orice cetăţean vine la noi este servit imediat şi pleacă mulţumit de la noi”, a mai precizat primarul comunei Tomşani.

Leave a Response