|duminică, aprilie 22, 2018
  • Follow Us!

Informatii IMPORTANTE pentru valceni de la Casa de Asigurari de Sanatate 

cas-mic

Casa de Asigurari de Sanatate Valcea informeaza ca, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern Contractul-cadru pe anul 2018 care urmează să intre în vigoare pe data de 1 aprilie a.c., după publicarea în Monitorul Oficial. Actul normativ urmează să fie postat şi pe site-ul CNAS (www.cnas.ro).

Faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), noul act normativ cuprinde o serie de prevederi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora.

Astfel, actul normativ prevede că începând cu data de 1 iulie 2018 asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie 2018 la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.

În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil.

Pachetele de servicii medicale – minimal şi de bază – se reorganizează într-o modalitate schematică, sub forma unei structuri generale în Hotărârea de Guvern, urmând ca detalierea serviciilor medicale acordate, a condiţiilor acordării şi a documentelor eliberate să fie stabilită prin normele metodologice de aplicare.

În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil.

În ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic – caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate.

Pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de  oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.

Asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.

Pentru medicii de familie, s-a reglementat dreptul la vacanţă anuală, iar pentru medicii nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni.

 

CAS VALCEA

 

Leave a Response