Constantin Radulescu si Mircia Gutau au participat la prima ediţie a Zilei Olteniei

joi, 22 martie 2018

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a participat miercuri, 21 martie 2018, alături de primarul municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, viceprim-ministru Paul Stănescu, președinții Consiliilor Județene, primarii municipiilor reședință de judeţ şi de parlamentari din Regiunea Oltenia, la prima ediţie a Zilei Olteniei, care se desfăşoară la Craiova.
Pentru reuşita manifestărilor dedicate acestui eveniment, şi-au dat mâna instituţiile de cultură şi conducerile administrative ale celor 5 judeţe care formează regiunea Oltenia.
La „tabloul” vieţii tradiţionale olteneşti, creat cu scopul de a le reaminti oltenilor tradiţiile şi obiceiurile străvechi, judeţul Vâlcea contribuie prin prezenţa meşterului opincar Ilinca Alexandru şi a ceramicii de Horezu, aflată în patrimoniul UNESCO. De asemenea, la acest eveniment a fost prezentat si albumul Ramnicu Valcea 10x10, realizat de ziaristii valceni Tiberiu Pirnau si Gheorghe Smeoreanu, apreciat de toti vizitatorii standului valcean.
Manifestările cultural-artistice dedicate primei ediţii a Zilei Olteniei - manifestări ce constau în expoziții, spectacole, concerte și proiecții cinematografice - vor continua până sâmbătă, 24 martie.

Mesajul viceprim-ministrului Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, cu ocazia sărbătoririi Zilei Olteniei:

Doamnelor şi Domnilor,
Dragi Olteni,
Revin astăzi cu mare bucurie Acasă, în mijlocul dumneavoastră, aici, în inima Olteniei, într-un moment aniversar, pentru a sărbători împreună, pentru prima oară, Ziua Olteniei!
Această sărbătoare este cu atât mai importantă în acest an, când ne pregătim de Centenarul Marii Uniri și cu toții știm importanţa pe care a avut-o Oltenia în Marea Unire. Să nu uităm că Prima Unire a fost făcută la noi, de un oltean – Mihai Viteazul, în 1600.
De asemenea, Tudor Vladimirescu este o figură emblematică a Olteniei, fiind şi foarte legat de Craiova, întrucât, pentru o lungă perioadă de timp, a lucrat pentru familia boierului Ioniţă Glogoveanu. Iar 21 martie, data aleasă pentru a celebra Ziua Olteniei, este exact ziua în care Tudor Vladimirescu, în fruntea oastei de panduri, în timpul Revoluției de la 1821, a intrat triumfal în București.

Dragi Olteni,
Aşadar, pentru a avea un viitor, pentru a ne putea dezvolta, nu trebuie să uităm trecutul, ci să-l evocăm şi să-l valorificăm cu deschidere şi respect pentru noi toţi!
Să privim Ziua Olteniei ca pe un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională. Pentru că această zi înseamnă împărtăşirea unor valori, emoţii şi deziderate comune, iar patriotismul nu trebuie să rămână o noţiune uitată în manuale, ci o stare permanentă, o atitudine.
Să nu uităm, aşadar, de figurile istorice ale Olteniei (Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Constantin Brâncoveanu, Ecaterina Teodoroiu etc) şi să continuăm să credem în lege şi dreptate, în idealuri şi libertate!
Dincolo de discursuri şi evenimente publice, sărbătoarea de astăzi ar trebui să fie prilej pentru punţi între oameni, pentru consolidarea şi ilustrarea unei Oltenii şi a unei Românii moderne şi deschise!
Şi, vorbind de modernizare şi dezvoltare, ca ministru al dezvoltării regionale, mă bucur să vă spun că regiunea Sud-Vest Oltenia derulează multe proiecte importante atât din fonduri naţionale, cât şi europene.
Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de exemplu, avem, până în prezent, 403 contracte semnate, în valoare totală de aproape 1,5 miliarde de lei, care vizează lucrări de alimentare cu apă, canalizare, reabilitare de drumuri, poduri şi podeţe, precum şi modernizarea infrastructurii educaţionale (creşe, grădiniţe, şcoli).
De asemenea, această regiune a accesat fonduri europene (prin Programul Operaţional Regional) în valoare de peste 250 de milioane de euro, pentru 43 de proiecte. Bineînţeles că este loc şi de mai bine! Este şi motivul principal pentru care, în Programul de Guvernare, am inclus sprijinirea autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene ca fiind două dintre prioritățile noastre de guvernare.
Nu în ultimul rând, una dintre priorităţile de guvernare o constituie modernizarea infrastructurii rutiere, care să asigure eficientizarea transportului persoanelor şi mărfurilor. În acest sens, drumul expres Craiova-Piteşti, îndelung aşteptat, va contribui la dezvoltarea economică a zonei de Sud-Vest a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene. Este vorba de 121 km de drum, în valoare de aproximativ 4,4 miliarde de lei. Drumul se va realiza în 4 tronsoane, iar vestea bună primită de la Compania de Autostrăzi este că, prin bugetul de stat pe 2018, au fost alocate 7,4 milioane de lei din credite bugetare, restul de circa 5 miliarde de lei urmând să fie atrase din credite de angajament. La finalizare, traficul din Balş şi Slatina va fi decongestionat, iar acest drum va ajuta foarte mult nu doar călătorii, ci şi investitorii din această regiune să scurteze viteza şi timpul de deplasare a produselor pe care le transportă, astfel încât să se încadreze şi în termenele de livrare, nu doar în cele de execuţie.

Doamnelor şi Domnilor,
Mesajul pe care vreau să îl adresez astăzi colegilor politicieni şi tuturor oltenilor este unul de speranţă: speranța într-un viitor mai bun și într-o societate modernă și deschisă! Am promis acest lucru în momentul câștigării alegerilor și ne vom ține de promisiune, indiferent de presiunile la care suntem supuși! Am încredere că spiritul Unirii va învinge, în folosul românilor!
Avem nevoie de responsabilitate, de solidaritate, de integritate, de păstrarea valorilor și de încrederea deplină în statul de drept! Iar şansa normalității democratice și a prosperității derivă din respectul față de lege, faţă de muncă, de instituții, de tradiții și de educație!

La mulţi ani, dragi Olteni!
La mulţi ani, Oltenia!

... şi, vorba poetului Adrian Păunescu: „Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte! Suntem olteni, adică suntem munţi!”

29541338_1664736573641001_5371998228365643474_n

29497448_1664739323640726_2581366869661428353_n 29497727_1664736580307667_599667055936166564_n 29497823_1664742516973740_5465088173808903646_n 29511202_1664739326974059_731623575988058529_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe