|duminică, iulie 22, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 22.03.2018 

soparla-cu-volanas
  • Deputatul liberal Cristian Buican şi camarila sa rămân tot mai singuri în cadrul PNL Vâlcea, odată cu anunţul demisiei din fruntea organizaţiei municipale a liberalilor din Râmnicu Vâlcea a lui Victor Giosan. Numitul Giosan era poate singurul om din partidul lui Buican care putem spune că era cu „capul pe umeri” şi care avea o anumită pregătire profesională, faţă de ceilalţi membri din conducerea PNL Vâlcea. „Am luat decizia de a demisiona de la şefia PNL Râmnicu Vâlcea din cauza unor opinii divergente cu o parte a Biroului Politic Judeţean şi o parte a primarilor liberali. Diferendele vizau poziţia partidului cu privire la pensiile speciale pentru primari şi viceprimari. Un alt motiv este că sunt implicat într-un proiect profesional în Republica Moldova şi acest lucru mă ţine departe de Râmnicu Vâlcea”, a declarat Victor Giosan pentru „Gazeta Vâlceană”.

 

  • Recent, Consiliul Judeţean Vâlcea a anunţat rezultatele obţinute în urma finalizării evaluării managementelor pe anul 2017, la o parte din instituţiile de cultură din subordine. Astfel, la Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Claudiu Tulugea a obţinut nota 10; la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Remus Grigorescu a obţinut nota 10; la Teatrul „Anton Pann”, Adrian Roman a obţinut nota 8,50; la Şcoala Populară de Arte, Doina Gănescu a obţinut nota 10. Ca urmare a acestor rezultate, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de evaluare recomandă Consiliului Judeţean Vâlcea continuarea managementului.

 

  • În data de 15 martie 2018, Primăria Râmnicului a atribuit contractul „Servicii de catering pentru beneficiarii Cantinei Sociale” firmei SC Lidival SRL cu suma de 5,7 miliarde de lei vechi şi cu valabilitate până la 31 decembrie 2018. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat desfiinţarea Cantinei de Ajutor Social Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 1 ianuarie 2018, şi preluarea, cu aceeaşi dată, a obiectului de activitate de către Direcţia de Protectie Socială.

 

 

Leave a Response