Consiliul Judetean sustine investitiile CET Govora pentru conformarea la cerintele de mediu

miercuri, 21 martie 2018

În data de 19.03.2018, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc şedinţa de analiză a stadiului în care se află societatea CET Govora în ceea ce priveşte procesul de conformare la cerinţele de mediu şi de obţinere a Autorizaţiilor Integrate de Mediu pentru instalaţiile mari de ardere IMA 2 (cazanele 5 şi 6) şi IMA 3 (cazanul 7).
La întâlnire au participat: domnul Constantin Rădulescu, Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Octavian Popa, Comisar General Adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, doamna Monica Fusescu, Comisar la Garda de Mediu Vâlcea, domnul Alin Voicescu, Director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, domnul Dinu Constantinescu, Administrator special al CET Govora, domnul Roescu Ion, Director General al CET Govora şi doamna Ramona Martin, Manager Departament Strategie CET Govora.
În ceea ce priveşte IMA 3, care deserveşte sistemul de termoficare urbană din municipiul Râmnicu Vâlcea, obţinerea Autorizaţiei Integrate de Mediu este condiţionată de realizarea unor investiţii, din surse proprii, care să asigure depozitarea conformă a cenuşii, zgurii şi altor deşeuri rezultate din procesul tehnologic. La această dată, proiectul “Managementul Integrat al produselor de ardere provenite de la IMA 3” se află în faza de obţinere a certificatului de urbanism.
În ceea ce priveşte IMA 2, care produce abur industrial pentru cei doi mari consumatori de pe platformă, OLTCHIM S.A. şi S.C. Ciech Soda România S.A, se află în derulare procedura de atribuire pentru contractul de lucrări (proiectare + execuţie) ce are ca obiect realizarea instalaţiei de desulfurare pentru cazanele 5 şi 6.
Conform informaţiilor prezentate de conducerea societăţii, se poate concluziona că CET Govora se afla în procedura de conformare, conform Planului Naţional de Tranziţie, existând premisele încadrării în termenele de conformare.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice
Râmnicu Vâlcea
21.03.2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe