|luni, iulie 23, 2018
  • Follow Us!

Constantin Radulescu: Vom declansa actiuni pentru eliminarea gunoaielor şi a altor corpuri străine de pe cursurile de apă din judet 

mizerie-bega1

COMUNICAT DE PRESĂ

La invitaţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, astăzi, 19 martie a.c., la sediul instituţiei, s-a desfăşurat o întâlnire cu privire la aspectele legate de măsurile de igienizare şi salubrizare a zonelor din vecinătatea amenajărilor hidrotehnice, precum şi a celor situate de-a lungul cursurilor de apă de la nivelul judeţului Vâlcea.

La întâlnire au fost prezenţi domnul Popa Octavian, comisar general adjunct Garda Naţională de Mediu, domnul Victor Sandu, director general Administraţia Naţională „Apele Române”, precum şi conducerile Administraţiei Bazinale de Apă Olt (ABA OLT), Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea (SGA Vâlcea), Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea (DSP Vâlcea), Instectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea (IPJ Vâlcea) şi Hidroelectrica Vâlcea. Alături de Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent şi Prefectul judeţului, întrucât întâlnirea de astăzi a fost stabilită urmare a unor discuţii purtate de către aceştia, în cursul săptămânii trecute.

Aşadar, în cadrul întâlnirii au fost identificate şi stabilite acţiuni comune pentru eliminarea plutitorilor, gunoaielor şi a altor corpuri străine de pe cursurile de apă. De asemenea, au fost stabilite măsuri cu privire la intensificarea controalelor în zăvoaie şi păduri riverane, astfel încât să se elimine fenomenul depozitării gunoaielor în aceste locuri. Vor avea loc acţiuni de igienizare pe râuri şi controale mixte de la Garda de Mediu, Garda Forestieră şi Administraţia Bazinală de Apă Olt, pentru a înlătura fenomenul poluării cu gunoi menajer sau de altă natură.

„Am fost informat că în perioada imediat următoare Administraţia Bazinală de Apă Olt Vâlcea va efectua acţiuni de igienizare pe cursurile de apă şi se va conlucra la nivelul tuturor instituţiilor pentru măsuri de îndrumare şi control. Am convenit, de asemenea, ca imediat după Paşte, să avem o întâlnire cu primarii din judeţul Vâlcea pentru a purta o discuţie pe această temă, astfel încât Vâlcea, important judeţ turistic, să rămână în amintirea celor care ne vizitează, cel mai frumos judeţ din România, iar acest fenomen de agresiune asupra mediului înconjurător să fie diminuat, chiar eradicat. Vreau să le mulţumesc domnilor Octavian Popa şi Victor Sandu pentru prezenţa dumnealor la Râmnicu Vâlcea, unde vor reveni după Paşte la întâlnire ce se va stabili cu primarii.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

 

Leave a Response