Primăria Câineni dispune de un buget local în anul 2018 de peste 84,4 miliarde de lei vechi

miercuri, 14 martie 2018

 

Consiliul Local al comunei Câineni a aprobat luna trecută proiectul de buget pe anul 2018 la valoarea de peste 84,4 miliarde de lei vechi. Anul acesta, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, are în vedere şi o investiţie privind amenajarea a două trotuare pietonale în satul Robeşti, acolo unde sunt probleme mari cu circulaţia pe drumul DN 7: „Circulaţia rutieră este foarte intensă şi s-au întâmplat şi accidente care s-au soldat, din păcate, cu morţi. Ne-am propus să amenajăm două trotuare pietonale. Vom face această investiţie cu fonduri proprii. Este vorba de o distanţă de 300 de metri pe partea dreaptă. În cel de-al treilea mandat, am modernizat sistemul de iluminat public în toată comuna. S-au pus lămpi cu LED şi a fost o investiţie care s-a ridicat la suma de 2,2 miliarde de lei vechi”. Încă din primăvara anului 2017, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a depus un proiect pentru reabilitarea drumului forestier din Boia, drum care se desprinde din DN 7 D, trece pe la Mănăstirea Boia şi duce până în Boia Mare. Este proiect european cu un milion de euro finanţare. Prin programul PNDL 2, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, va primi de la Guvern suma de circa 1 milion de lei pentru proiectul „Reabilitare Dispensar uman, comuna Câineni, județul Vâlcea”. Primarul Ion Nicolae a declarat că are în vedere demararea în 2018 a unor lucrări de asfaltare a drumurilor de interes local, de reabilitare unui drum forestier: „Am accesat un proiect pentru 7,5 kilometri de drumuri de interes local. Câştigătorul licitaţiei a fost SC Hidroconstrucţia SA, iar în primii trei ani am reuşit să asfaltez doar doi kilometri de drumuri. Trebuie să recunosc că sumele venite de la Guvern au fost foarte modice. Dacă în trei ani am primit 100.000 de lei, în 2017, am primit întreaga sumă. Am reuşit şi am făcut 7,5 kilometri drumuri de interes local în toate cele patru sate ale comunei şi cum era normal, am început cu arterele principale, cu centrul, cu drumurile care duceau la şcoli, la biserici şi la căminele culturale. Am făcut un nou proiect pe Ordonanţa 28, în care mai erau opt kilometri de drumuri de interes local şi aşa era acoperită întreaga suprafaţă de drumuri. Din păcate, nu am obţinut finanţare în prima etapă. Am depus alt proiect pentru reabilitarea dispensarului uman, care ne-a fost aprobat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe