|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

ATENTIE! Miercuri, 14 martie, va avea loc un exerciţiu de alarmare în Râmnicu Vâlcea 

sirena-alertare-populatie

 

În ziua de 14.03.2018, între orele 10.00 – 12.30, în municipiul Râmnicu Vâlcea se va desfăşura un exerciţiu de înştiinţare, avertizare, alarmare şi evacuare în organizarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi sub conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”General Magheru”. Obiectivele exerciţiului sunt verificarea sistemului de avertizare şi alarmare al municipiului (sirenele electronice), verificarea măsurilor de protecţie a populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor culturale şi arhivistice prin evacuare în cazul producerii unui accident la amenajările hidroenergetice din amonte de municipiu, verificarea capacităţii de organizare a autorităţilor locale şi a structurilor de specialitate, precum şi pregătirea populaţiei privind avertizarea, alarmarea şi evacuarea. Activitatea se va desfăşura în zona Grupului Şcolar ”Oltchim” şi a Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, iar populaţia este rugată să evite, pe cât posibil, tranzitarea acestor zone şi să respecte recomandările autorităţilor. Sirenele electronice vor transmite lansa semnalul ”Alarmă la dezastre” şi vor transmite mesaje de avertizare către populaţie în intervalele 11.00 – 11.05 şi 11.30 – 11.35.

Leave a Response