Sparle si sparle, 12.03.2018

duminică, 11 martie 2018
  • Nici până în prezent, Poliţia, Parchetul sau DNA-ul nu au deschis un dosar penal in cazul pârtiei de schi din Voineasa, deşi au existat numeroase materiale de presă ale mass-mediei naţionale şi locale în ultimii ani. Oricine trece pe la pârtia de schi poate să constate cu ochiul liber discrepanţa crasă dintre banii plătiţi de Guvern şi lucrările efectiv realizate. Un reportaj ProTV a scos în evidenţă că cel mai modern domeniu schiabil din România avea în proiect peste 80 de km de pârtie, însă acum sunt accesibili doar... 9 km. Deşi este în apropierea Uzinei hidroelectrice Lotru-Ciunget, infrastructura electrică nu poate să ducă toate instalaţiile proiectate pe munte. Firma Acomin pe care o conduce Dan Faur este cea care a câştigat o licitaţie controversată în 2011 organizată de Ministerul Turismului condus la acea dată de Elena Udrea.

 

  • De mai multe zile încoace, o comisie mixtă CET Govora-Complexul Energetic Oltenia se află la Berbeşti-Alunu pentru a analiza situaţia utilajelor şi a frontului de lucru de la Cariera Panga şi a se decide posibilitatea închiderii unităţii respective. Degradarea utilajelor, în special a benzilor transportoare, are loc pe fondul nepăsării conducerii Direcţiei Minerit din cadrul CET Govora, condusă de directorul Milorad Cumpănăşoiu, cel care nu a realizat investiţiile de retehnologizare şi de achiziţii de piese de schimb la utilajele de la Cariera Panga.

 

  • În scurta perioadă de când este preşedinte al PMP Vâlcea, fostul senator Nicolae Pătru, a avut timp să arunce cu „lături” în stânga şi în dreapta, indiferent de culoarea politică, dovedind din nou reale aptitudini de „mârlan”. Ultima victimă a lui Pătru a fost ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, despre care a spus lucuri care greu suportă şi acest colţ de pagină de ziar, dar actualul lider al PMP Vâlcea probabil a uitat că în urmă cu vreo 20 de ani stătea la aceeaşi masă în Râmnicu Vâlcea tot cu... Lia Olguţa Vasilescu, pe când era preşedintă la Organizaţia de Tineret a PRM.

 

  • Primăria Râmnicului a publicat un anunţ privind închirierea unor obiective în incinta Bazei de Agrement Ostroveni: „Bar ciupercă 1” în suprafaţă de 46 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1.206 mp; „Bar ciupercă 2 (central)” în suprafaţă de 124 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1.087 mp; două terenuri de fotbal, un teren de tenis şi amenajările aferente pe o suprafaţă totală de 5.060 mp. Perioada închirierii este de 10 ani, cu posibilitate de prelungire cu acordul Consiliului Local. Preţul de pornire la licitaţie este de 135.000 lei/an, fără TVA, iar licitaţia publică cu strigare se va desfăşura în data de 21 martie 2018, dacă sunt cel puţin doi ofertanţi. Reluarea licitaţiei se va organiza în data de 28 martie, dar în cazul în care şi de această dată se prezintă un singur ofertant, acesta este declarat câştigător, chiria fiind stabilită prin negociere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe