Istoria brandului valcean DIANA!

sâmbătă, 10 martie 2018

„Nu poţi fi şi de succes şi un om bun de unul singur. Am avut întotdeauna de partea mea prieteni, angajaţi, parteneri de afaceri de înaltă calitate profesională şi umană” – Dumitru Crăciunescu

Compania DIANA s-a înființat pe 30 aprilie 1991 şi este încrezătoare în viziunea formulată de fondatorul său, Dumitru Crăciunescu (1958-2014), conform căreia industria alimentară din România poate avea un viitor important explorând cu maximă atenţie şi interes fondul bogat al mâncărurilor tradiţionale româneşti.

Primul pas esenţial spre ceea ce înseamnă azi numele şi marca Diana a fost realizat în anul 1997, moment în care s-a investit în prima unitate proprie de producţie pentru carne şi preparate din carne, aceasta fiind utilată cu tehnologii şi logistică de ultima generaţie. DIANA a devenit în scurt timp unul dintre cei mai activi producători din industria cărnii din judeţul Vâlcea. Profitul realizat în primul an de activitate productivă a fost investit firesc, în 1998, în activitatea de abatorizare şi în mărirea capacităţii de producţie, prin asociere cu firma Diana Prod.

În anul 2000 DIANA a achiziţionat pachetul majoritar din acţiunile scoase la vânzare de Carvil SA Râmnicu Vâlcea (fosta Întreprindere de industrializare a cărnii). Prin asocierea cu Carvil SA, DIANA şi-a transferat întreagă capacitate modernă de producţie în spaţiile acestei firme, completând întreagă linie cu activităţile de abatorizare, de tranşare şi de procesare a produselor, de depozitare şi de transport a acestora la clienţi. În perioada 2000-2002, au fost mărite capacităţile de procesare a cărnii prin dotare cu utilaje din import (Germania, Elveţia), a crescut şi s-a modernizat capacitatea de transport a produselor, s-au populat fermele de creştere a animalelor (bovine şi porcine). Ca o consecinţă a dezvoltării activităţii din fermele zootehnice, s-a trecut şi la procesarea laptelui obţinându-se produsele caşcaval şi brânzeturi.

Investiţiile derulate în următorii ani în utilaje, certificări obţinute, modernizări şi instruiri ale personalului la cele mai înalte standarde au propulsat Compania DIANA în topul producătorilor de carne din România.

Firma DIANA s-a bucurat de-a lungul timpului de importante colaborări şi de gesturi de recunoaştere a performanţelor sale. Pe parcursul anului 2001, DIANA a participat la ECOPROFIT – proiect de protecţie a mediului finanţat de Ministerul de externe al Austriei – obţinând la finalul derulării lui titlul de “Companie ECOPROFIT”.

În 2002, în colaborare cu Asociaţia Română a Cărnii (ARC), al cărei membru este, DIANA a participat la programul “Marca de calitate” şi a obţinut pentru o parte dintre produsele sale omologarea “Produs marcă de calitate”. Tot în acelaşi an DIANA a obţinut “Certificatul sistemului de Management al calităţii” conform standardului SR EN ISO 9001:2000. La finele anului 2008 a fost adoptat standardul internaţional ISO 9001:2008 , iar Compania DIANA şi-a revizuit sistemul existent, acum fiind certificată SR EN ISO 9001:2008.

În septembrie 2003 DIANA obţine aprobarea prin programul SAPARD a finanţării programului „Modernizare şi Retehnologizare Abator şi Fabrica de Preparate” în valoare de 2.000.000 EURO. Principala prioritate a anului 2004 a fost realizarea proiectului SAPARD.

Din toamna anului 2004 s-a început implementarea sistemului HACCP. HACCP reprezintă o metodă de abordare sistematică a asigurării inocuităţii alimentelor, bazată pe identificarea, evaluarea şi ţinerea sub control a tuturor riscurilor ce ar putea interveni în procesul de fabricaţie, manipulare şi distribuţie a acestora. Sistemul garantează că detaliile importante referitoare la siguranţa alimentelor sunt complet sub control. Sistemul HACCP reprezintă identificarea şi măsurarea riscurilor pentru a furniza un produs sigur pentru consumator.

Compania DIANA este de asemenea certificată conform standardului SR EN ISO 22000:2005 ce specifică cerinţele pentru asigurarea siguranţei alimentelor unde organizaţia trebuie să demonstreze abilitaţile sale în a controla calitatea alimentelor şi ţinteşte în a îndeplini cerinţele consumatorilor prin controlul asupra siguranţei şi calitaţii alimentelor.

Sursa: http://www.diana.com.ro/COMPANIE/

craciunescu 18-craciunescu-backdrop-19-605x

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe