|luni, iunie 25, 2018
  • Follow Us!

Bărbat din Vâlcea dispărut în urmă cu o săptămână, găsit mort pe un câmp din Vitomirești, Olt 

olt
Un bărbat din Vâlcea dispărut în urmă cu o săptămână a fost găsit mort pe un câmp din localitatea Vitomirești, județul Olt. Anchetatorii iau în calcul ipoteza ca acesta să fi murit înghețat, după ce a fost surprins de zăpadă și viscol.

Petru Vieru, în vârstă de 57 de ani, din comuna vâlceană Drăgoeşti, fusese dat dispărut în urmă cu o săptămână. Corpul fără viață al bărbatului a fost găsit pe un câmp din apropierea satului Dejeşti, comuna Vitomireşti, județul Olt.

”În ziua de 7 martie, în urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 11 Verguleasa, a fost identificat bărbatul de 57 de ani dat dispărut de familie, acesta fiind găsit decedat pe un teren, pe raza satului Dejeşti, comuna Vitomireşti, într-o zonă puţin locuită”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Potrivit sursei citate, asupra bărbatului au fost găsite telefonul mobil, portofelul cu actele de stare civilă, 70 lei şi alte documente.

În urma examinării cadavrului, legiștii nu au descoperit urme vizibile de violenţă pe corpul bărbatului.

Anchetatorii au în vedere și ipoteza ca vâlceanul să fi murit înghețat, după ce a fost surprins pe câmp de zăpadă și viscol.

Soția lui Petre Vieru l-a dat dispărut în 1 martie, după ce nu a mai răspuns la telefon şi nu a mai fost de găsit.

“Persoana era dată în urmărire naţională întrucât familia sesizase dispariţia acestuia. A fost depus la Serviciul de Medicină Legală Olt, în vederea efectuării necropsiei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa: libertatea.ro

Leave a Response