|luni, august 20, 2018
  • Follow Us!

Explicatiile primarului Mircia Gutau cu privire la Corul Filarmonicii din Ramnicu Vâlcea 

f_350_200_16777215_00_images_gutau_55

 

Corul Academic „Euphonia“ al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea va fi desființat din cauza lipsei banilor.

Zilele trecute, într-o scrisoare deschisă s-au adus grave acuzaţii conducerii Primăriei Râmnicu Vâlcea. Reprezentanţii Coralei Academice „Euphonia” susţin că, după 38 de ani de activitate, bugetul corului a fost diminuat într-atât încât va determina desfiinţarea sa – mentioneaza adevarul.ro.

Iată cum răspunde acuzaţiilor care i se aduc primarul Mircia Gutău: „Sunt câţiva lideri de sindicat de acolo care cred că, dacă vin cu doi ziarişti care sunt agitatori, gata, eu o să mă sperii. Noi am aprobat un buget pentru Filarmonică (Filarmonica Ion Dumitrescu – n.r.) şi Cor (Corala Academică Euphonia – n.r.), pentru că acesta din urmă aparţine de filarmonică. Ei trebuie să se descurce în bugetul respectiv.”, susţine edilul Gutău.

Acesta a mai precizat că bugetul este acelaşi ca cel de anul trecut şi că trebuie să se aleagă între salarii mărite sau restructurări.   „Eu, anul acesta am pierdut 10 milioane de euro. Ce să fac mai mult?  Salariile s-au mărit, ei trebuie să facă restructurări sau să se descurce cu bugetul alocat. Să-şi taie, să-şi modifice salariile, e treaba lor. Restul… ce să zic? Dacă nu ai bani, de unde să le dai? Asta este!”, a conchis Gutău.   L-am întrebat pe edil dacă a intrat în posesia scrisorii deschise pe care au trimis-o cei de la Euphonia şi pe care a redat-o integral Adevărul şi am aflat că: „Mi-au scris o scrisoare… da.. aia în care spun că mă preocupă mai mult sportul.    Nu mă interesează jignirile pe care mi le aduc ei. Dar ar trebui să se reţină că pentru ei (filarmonica – n.r.) Corul are doar patru reprezentări pe an. Din bugetul Primăriei, s-au alocat 12 miliarde (lei vechi – n.r.) pentru ei (filarmonica – n.r.). Dacă ei vor să continue în ritmul ăsta, să continue cum vor. Eu bani să le dau în plus, nu am. Decât bugetul de anul trecut. Ăsta este bugetul care s-a aprobat la Filarmonică. Este adevărat că ei spun că nu se descurcă cu banii, că şi-au mărit salariile, e treaba lor. Nu am de unde să le dau. Dacă aveam, le dădeam. Nu am de unde”, a mai spus în final edilul din Râmnicu Vâlcea pentru adevarul.ro

Leave a Response