|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

Edilul Gabriela Firea anunta ca Primaria Bucurestiului va cumpara 100 de autobuze cu gaz natural comprimat (GNC) 

autobuz-euro-6-465x390

12.000 de pagini cu înscisuri şi informaţii. Atât se spune în comunicatul Primăriei Generale a Capitalei că ar fi fost studiate în amănunt, pe parcursul a 61 de zile, de către experţi şi evaluatori ai ofertelor, înainte ca licitaţia de achiziţie pentru Bucureşti a celor 400 de autobuze Euro 6 să fie câştigată de turcii de la Otokar Europe SAS și Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi. Convingerea tuturor, inclusiv a edilului şef Gabriela Firea este aceea că noile vehiculele de transport în comun vor ajuta simţitor la decongestionarea traficului în Capitală

Studiile, de trafic arată că, pentru a avea un transport public performant, Bucureştiul are nevoie de un număr de aproximativ 1.500 de autobuze”, afirma la începutul săptămânii Gabriela Firea făcând referire la faptul că va exista o nouă licitaţie pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6.

Edilul aflat la cârma Primărie Generale a dezvăluit că următorul pas, pentru fluidizarea traficului în Capitală, va fi făcut în direcţia cumpărării a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice și 100 de autobuze cu gaz natural comprimat (GNC) – scrie evz.ro

In sfarsit, incepem sa ne apropiem si noi de modelul nenumaratelor orase vest-europene care folosesc de zeci de ani aceasta solutie prietenoasa cu mediul – GNC – si mai ales cu aerul pe care il respira citadinii. Ca sa nu mai vorbim ca este la un cost mult inferior autobuzelor electrice si foloseste o resursa naturala locala. Deci succes Bucuresti! Si sa nu uitam totusi ca primul oras care a incercat si utilizeaza in prezent aceasta solutie este Ramnicu Valcea. 3 autobuze micute, dar premiera lor ramane un fapt. – a scris intr-o postare pe facebook Catalin Valutanu – Business Development Director la  Antares natural gas.

În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.

Proiectul, în valoare de 5,2 milioane de EUR, este derulat în cadrul programului CEF al Agenției pentru Inovație și Rețele (INEA) a Comisiei Europene și este cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din valoarea acestuia.

Detalii despre proiect și stadiile de implementare puteți găsi accesând www.cngromania.eu.

logo Antares

Leave a Response