|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

Fetiță din Vâlcea, însărcinată la 12 ani, operată prin cezariană. Fătul nu a supraviețuit 

o-fetita-insarcinata-la-12-ani-in-stare-critica-la-spitalul-din-valcea

O fetiță însărcinată la 12 ani a ajuns în stare gravă la Maternitatea Spitalului din Râmnicu Vâlcea. Medicii încearcă să-i salveze viața.

Fetița de 12 ani a fost supusă de urgență unei cezariene, după ce a ajuns în stare gravă la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Medicii spun că fătul era deja mort – potrivit libertatea.ro

„Este vorba despre o fetiţă în vârstă de 12 ani, însărcinată, cu apoplexie utero-placentară. I s-a făcut cezariană de urgenţă pentru că fătul era deja mort, fiind vorba despre o sarcină neurmărită. Pacienta este stabilă, internată în secţia de reanimare”, a explicat, pentru Mediafax, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, medicul Dan Ponoran.

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal, fiind făcute cercetări pentru act sexual cu un minor.

„Colegii s-au sesizat pentru act sexual cu un minor şi efectuează cercetări în acest caz. Aşteptăm să vedem care vor fi concluziile”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.


Copila însărcinată a ajuns, duminică dimineață, la Spitalul din Vâlcea. Din primele informații, micuţa a fost băgată de urgență în sala de operație, scrie voceavalcii.ro.

Starea fetiței de etnie romă este gravă, spun medicii care încearcă să-i salveze viața.

În 2015, aproape 10.000 de de minore au născut, în România, iar peste 1.000 mai aveau copii acasă, aproape 100 fiind deja la al treilea copil”. Situația este prezentată de deputatul PNL Adriana Săftoiu, într-o intrepelare adresată Ministerului Educației.

Leave a Response