Incendii în localităţile Pietrari, Drăgăşani şi Valea Mare

duminică, 11 februarie 2018

 

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au intervenit în data de 07.02.2018, la ora 17.05, pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Pietrari, sat Pietrari, la acoperişul unei case de locuit. Până la stingerea incendiului, a ars acoperişul din lemn al casei în suprafaţă de aproximativ 24 mp. şi s-a deteriorat învelitoarea din plăci de azbociment şi ţiglă. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din jur. Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanşat după ce proprietara a făcut focul în imediata apropiere a locuinţei. Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea au intervenit în data de 07.02.2018, la ora 17.43, în localitatea Drăgăşani pe strada Primăverii, pentru stingerea unui incendiu produs la un coş de evacuare a fumului de la o casă. Până la stingerea incendiului, a ars funinginea din interiorul coşului. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-a reuşit salvarea locuinţei şi a bunurilor din gospodărie. Cauza care a dus la aprinderea coşului pare a fi, potrivit primelor verificări, folosirea sistemului de încălzire fără o curăţare prealabilă a coşului de evacuare a fumului. Pentru evitarea unor situaţii asemănătoare, recomandăm respectarea următoarelor reguli: verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea). Pompierii militari din cadrul ISU "General Magheru" al Judeţului Vâlcea au intervenit în data de 06.02.2018, la ora 17.05 pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Valea Mare, sat Drăganu, la vegetaţie uscată. Până la stingerea incendiului, au ars: vegetaţia uscată, lăstărişul şi mărăcinişul de pe o suprafaţă de 1.500 mp. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor de persoane neidentificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe