|duminică, februarie 18, 2018
  • Follow Us!

Tot ce trebuie să ştii despre Prima Casă în 2018 

646x404 (1)

Tot mai mulţi tineri aflaţi la început de drum aleg să opteze pentru un credit Prima Casă în detrimentul chiriei. Argumentele din spatele acestei tendinţe sunt evidente: reprezintă o investiţie în viitor, de cele mai multe ori rata este inferioară celei aferente pentru chirie, iar statutul de proprietar aduce, pentru mulţi, un anumit confort emoţional.

Experţii Wizmo.ro au realizat astfel o analiză în care prezintă tot ce trebuie să ştii despre acest program, cine şi cum poate accesa un astfel de credit, dar şi noutăţile aplicării programului în 2018. Ce este programul Prima Casă? În esenţă, programul Prima Casă reprezintă o măsură anti-criză iniţiată de Guvernul României pentru a susţine un sector economic prioritar. Scopul lui este să deblocheze activitatea de creditare şi, totodată, să îmbunătăţească economia prin crearea de noi locuri de muncă. Prin intermediul acestuia, se uşurează procesul de accesare a unui credit ipotecar. Statul garantează într-un anumit procent creditele oferite de bănci. Condiţia impusă este ca băncile să ofere credite mai avantajoase persoanelor care participă la program. Cine poate accesa un astfel de credit? Poate accesa un credit Prima Casă în 2018 orice persoană care nu a deţinut o locuinţă cu o suprafaţă utilă de peste 50 mp, excepţie făcând cotele părţi primite prin moştenire. Prin acest credit se poate achiziţiona o locuinţă în diferite stadii de finalizare sau se poate construi o locuinţă individuală sau în asociere, pe un teren autorizat pentru construcţie după anul 2010. Persoana care optează pentru un astfel de credit are obligaţia de a plăti un depozit care să echivaleze dobânda a trei luni de credit. Totodată, se obligă să nu o înstrăineze în primii 5 ani de la achiziţionarea sau construirea ei. O ultimă obligaţie vizează ca aceasta să fie asigurată, iar despăgubirile să fie cesionate în favoarea statului român.

Obţinerea creditului Prima Casă în 2018

Iată care este procedura de accesare a unui astfel de credit. Pentru început, va fi necesar să te adresezi unei bănci care face parte din acest program. Vei primi o listă cu toate documentele necesare pentru acest demers, pe care le vei depune ulterior la bancă. După aprobare, se trimite către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, pentru a se primi garanţia din partea statului român. Această instituţie va analiza dosarul, urmând să îl aprobe, respingă sau să îl retrimită la bancă dacă nu este complet. În eventualitatea în care se primeşte aprobarea, vei realiza un contract cu banca şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Astfel, vei avea posibilitatea de a cumpăra locuinţa dorită. Avansul ce trebuie plătit este de 5% pentru locuinţe cu preţuri de sub 60.000 euro. În cazul în care preţul locuinţei depăşeşte această valoare, avansul va fi restul dintre preţul de achiziţie şi pragul minim de 57.000 euro. Locuinţele destinate cumpărării după finalizare sau a celor viitoare, lucrurile sunt diferite. Se va plăti un avans de 5% dacă preţul este mai mic de 70.000 euro şi diferenţa dintre preţ şi pragul de 66.500 euro dacă acesta este mai mare. Durata obţinerii unui credit Prima Casă Perioada de aşteptare a unui astfel de credit variază în funcţie de banca cu care alegi să colaborezi. De regulă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM le recomandă solicitanţilor să ia în calcul o perioadă de 50-60 de zile în ante-contractele de vânzare-cumpărare. Astfel, se evită riscul de pierdere a avansului. Durata de analiză a dosarului variază între 1-2 săptămâni şi variază de la un caz la altul. Fondul de garantare analizează dosarul în aproximativ 5 zile lucrătoare. Lucrurile pot să se schimbe dacă reprezentanţii băncii nu au întocmit corect aplicaţia. Acest lucru poate duce la întârzieri.

Ce trebuie să ştii despre Prima Casă în 2018?

Anul 2018 nu vine cu veşti foarte bune pentru cei ce doresc să aplice pentru un astfel de credit. Statul român a redus cu jumătate de miliard de lei suma acordată garantării împrumuturilor. Acest lucru înseamnă că dosarele trebuie pregătite foarte bine, pentru ca băncile să aprobe un eventual împrumut rapid, înainte de terminarea fondurilor. Fondurile acordate pentru Prima Casă în 2018 asigură peste 20.000 de locuinţe. Numărul acestora este cu 5.000 mai mic decât anul trecut, motiv pentru care specialiştii prevăd o luptă aprigă în obţinerea împrumuturilor. Până acum, peste 220 de mii de români au accesat un astfel de credit pentru locuinţă. O altă previziune a analiştilor bancari este că pe viitor, acest program va trebui modificat. Derularea lui în luna februarie duce la o denaturare a pieţei imobiliare, datorită numărului ridicat de români care vor să cumpere o locuinţă prin acest program. Când acesta se finalizează, piaţa imobiliară intră în regres. Astfel, se doreşte ca doar românii cu venituri modeste să mai poată aplica la un astfel de credit.

Citeste mai mult: adev.ro/p2taiz

Leave a Response